x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Donald Trump criticat dur de Robert de Niro: 'A absolvit Universitatea din Pennsylvania, dar e în continuare idiot

Donald Trump criticat dur de Robert de Niro: 'A absolvit Universitatea din Pennsylvania, dar e în continuare idiot

14 Mar 2018   •   14:29
 Donald Trump criticat dur de Robert de Niro: 'A absolvit Universitatea din Pennsylvania, dar e în continuare idiot

Robert De Niro l-a criticat pe Donald Trump la un eveniment de strângere de fonduri, spunând că lumea preşedintelui american este lipsită de onestitate şi marcată de lăcomie, scrie hollywoodreporter.com.

Actorul a făcut remarca referitoare la preşedintele american marţi seară, la o cină pentru strângere de fonduri organizată în Los Angeles, în beneficiul Fulfillment Fund, o organizaţie care ajută copii dezavantajaţi să aibă acces la educaţie.

Robert De Niro a spus că „educaţia fără umanitate este ignoranţă”.

„Uitaţi-vă la preşedintele nostru. A absolvit Universitatea din Pennsylvania, aşa că a fost expus la o educaţie de calitate, dar este în continuare un idiot. Şi nu are simţul umorului sau compasiune”, a continuat De Niro.

„Desigur, a fost nevoit să învingă blestemul de a fi crescut într-o familie înstărită şi de a fi răsfăţat. Şi a trebuit să îndure mâhnirea de a avea pinteni osoşi. Poate că acest lucru l-a afectat”, a adăugat actorul.

Cu ultima remarcă, De Niro a făcut referire la faptul că după absolvirea facultăţii, în 1968, Trump a evitat înrolarea în armată şi lupta în Războiul din Vietnam, primind diagnosticul de pinteni osoşi în călcâie.

„Trump tratează educaţia drept un mijloc de a obţine profit pe cheltuiala fraierilor. Este cineva aici care plănuieşte să îşi facă studiile la Universitatea Trump?”, a întrebat retoric actorul.

„Să păstrezi tăcerea în faţa unei asemenea josnicii înseamnă să fii complice”, a adăugat el.

De Niro şi-a încheiat comentariul referitor la Donald Trump spunând: „Dar nu fiţi descurajaţi, tinerilor, luaţi-vă diplomele de la instituţii legitime. Nu trebuie să ajungeţi în funcţia de preşedinte – puteţi avea o slujbă onestă. Sau puteţi ajunge în această funcţie şi să îi redaţi integritatea şi demnitatea”.

Robert De Niro, născut pe 17 august 1943, în New York, este actor, regizor şi producător. A jucat în peste o sută de filme, făcându-se remarcat în 1973, în pelicula ”Mean Streets”, regizată de Martin Scorsese. Starul american a fost nominalizat de şapte ori la premiile Oscar şi a câştigat de două ori acest trofeu, cu rolurile interpretate în filmele ”Naşul II”, de Francis Ford Coppola, în 1975, şi ”Taurul furios/ Raging Bull”, de Martin Scorsese, în 1981. Robert De Niro a făcut parte din distribuţia a două filme recompensate cu trofeul Palme d’Or de la Cannes - ”Taxi Driver”, de Martin Scorsese, în 1976, şi ”Mission”, de Roland Joffé, în 1986 -, şi este fondatorul Festivalului de Film Tribeca.http://www.observator.tv

×
Subiecte în articol: Donald Trump criticat robert de niro