x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Dumnezeu există și numele lui e Petrunija, din 15 noiembrie în cinematografele din România

Dumnezeu există și numele lui e Petrunija, din 15 noiembrie în cinematografele din România

de Magdalena Popa Buluc    |    13 Noi 2019   •   13:04
Dumnezeu există și numele lui e Petrunija, din 15 noiembrie în cinematografele din România

Dumnezeu există și numele lui e Petrunija” - o comedie inspirată dintr-un caz real ce spune povestea unei femei ce își asumă controlul asupra propriei vieți după ce i se transmite în mod repetat că nu valorează nimic - va avea premiera în cinematografele din România pe 15 noiembrie 2019.

Dumnezeu există și numele lui e Petrunija / Gospod postoi, imeto i' e Petrunija / God Exists, Her Name Is Petrunija” (Macedonia, 2019, R. Teona Strugar Mitevska) este filmul câștigător a două premii la Berlinale 2019, unul dintre cele trei finaliste Lux Prize 2019 și este inclus în lista EFA Feature Film Selection, filme recomandate pentru nominalizarea la European Film Awards 2019. Prezentat în avanpremieră la TIFF 2019 și în cadrul Festivalului Filmului European, filmul s-a bucurat de un real succes de public.

În Macedonia, de Bobotează, preotul aruncă o cruce de lemn în râu și bărbații se întrec să o găsească. Bunăstarea și prosperitatea sunt garantate celui care o recuperează. Petrunija, o fată simplă dintr-un oraș mic de provincie se scufundă în apă și reușește să apuce crucea înaintea tuturor celorlalți.

Concurenții ei devin furioși, iar implicarea unei femei în ritualul dedicat bărbaților stârnește o mare controversă în comunitate. Însă Petrunija nu renunță. A câștigat crucea și nu va renunța la ea.

Dumnezeu există și numele lui e Petrunija” ilustrează emanciparea și rolul femeii în societate, dar și contrazicerea valorilor tradiționale într-o societate ce evoluează.

În fiecare an, pe 19 ianuarie, de Bobotează, în Macedonia are loc acest ritual al aruncării crucii în apă. În 2014, în orașul Stip, o femeie a prins crucea. Actul ei a fost considerat de către oamenii locului drept scandalos. În consecință, au încercat să recupereze crucea de la ea, dar ea nu a renunțat. În ziua următoare a dat un interviu postului local, încurajând mai multe femei să sară pentru cruce în viitor. Ea a fost etichetată de către populație ca fiind o femeie <<nebună>>, <>.“ (Teona Strugar Mitevska, regizor).

”Dumnezeu există și numele lui e Petrunija” va avea premiera în cinematografele din România pe 15 noiembrie.

×