x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Festivalul „DaKINO”, de 21 de ani neîntrerupt

Festivalul „DaKINO”, de 21 de ani neîntrerupt

de Maria Sârbu    |    21 Noi 2011   •   21:00
Festivalul „DaKINO”, de 21 de ani neîntrerupt

A fost primul eveniment cinema­tografic de dupa 1989, iar nas nimeni altul decat Dan Chisu. Festivalul 'DaKINO' facea sali arhipline la Palatul National al Copiilor, apoi si in spatiile din centrul orasului Bu­curesti, in care a fost stramutat, la fiecare sfarsit de toamna. A ajuns la a XXI-a editie. Unic a ramas in felul sau, chiar daca in cele doua decenii de democratie romaneasca au aparut foarte multe festivaluri de film in Ca­pitala si in multe alte zone ale tarii. 'DaKINO' pare un nume predestinat: sa dureze in timp.

Editia 2011 a Festivalului International de Film DaKINO si-a luat startul ieri, la Cinema Patria, cu cel mai recent film al regizorului David Cronenberg, 'Metoda Periculoasa/ A Dangerous Method' (foto), o avanpremiera in Romania, si se va incheia la 26 noiembrie. Este organizat, desi­gur, de Fundatia DaKINO, al carui presedinte este acelasi Dan Chisu, evenimentul avand sprijinului Mi­nisterului Culturii, al Centrului Na­tio­nal al Cinematografiei si al Asociatiei FAMart. Director al festivalului este Miruna Berescu.

Dincolo de surprizele oferite de organizatori, 'DaKINO' prezinta Competitia Internationala de Scurt­me­traj de Fictiune si Animatie, sec­tiu­nea Brilliant Docs, precum si o ampla sectiune de lungmetraje in afara competitiei, printre care si 'Tinker Tailor Soldier Spy', regia Tomas Alfredson, 2011, cu Gary Oldman, Colin Firth si Tom Hardy. Inclus in Competitia Oficiala a Festivalului International de Film de la Venetia 2011, filmul va fi pre­zentat in avanpremiera in Romania in inchiderea festivalului, sambata, 26 noiembrie, la Cinema Patria. Proiectiile din festival vor avea loc si la Cinema Scala, dar si la Noul Cinematograf al Regizorului Roman din cadrul Muzeului Taranului. Selectia in festival a fost facuta de criticul Irina Margareta Nistor, in competitie fiind incluse 57 de scurtmetraje din 25 de tari. Din Romania sunt 14 filme.

Productiile vor concura pentru: Trofeul DaKINO 21; premiile pentru Cea mai buna regie, cea mai buna imagine si Premiul special al juriului. Aceste distinctii vor fi hotarate de un juriu format din: regizoarea Anca Damian (presedinte), actrita Ana Ularu, regizorul Yacine Sersar (castigator al Trofeului DaKINO 19, precum si al editiei aniversare, DaKINO 20), John Ketchum (Festivalul International de Filme de 1 minut) si producatorul Mihai Orasanu. Va avea un cuvant de spus si publicul, care va acorda prin vot Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj si respectiv Cel mai bun documentar in cadrul sectiunii Brilliant Docs.

×
Subiecte în articol: film dakino festival film