x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Festivalul Filmului Evreiesc, shalom!

Festivalul Filmului Evreiesc, shalom!

de Dana Andronie    |    30 Apr 2012   •   14:31
Festivalul Filmului Evreiesc, shalom!

Inceputa pe 27 aprilie si cu termen de valabilitate pana pe 3 mai, cea de-a doua editie a Festivalului Filmului Evreiesc are ca tara invitata - Polonia. In cadrul galei de deschidere a fost proiectat “In Darkness' (“In bezna', 2011, regia: Agnieszka Holland), lungmetraj polonez care a fost nominalizat anul acesta la Premiile Oscar, la categoria “Cel mai bun film strain'. O senzationala transpunere pe marele ecran a romanului semnat de Robert Marshall. “Anul 2009 a adus numeroase povesti noi despre Holocaust, consemnate in carti si filme. Ne-am putea intreba daca mai e ceva de spus pe acest subiect – marturiseste regizoarea poloneza. Dupa parerea mea, principalul mister n-a fost elucidat sau macar explorat in intregime. Cum a fost posibila aceasta crima? Unde a fost Omul in timpul acestei crize? Dar Dumnezeu? Aceste intamplari sunt niste exceptii in istoria omenirii sau sunt expresia unei laturi intunecate a firii noastre? Atunci cand exploram povestile din aceasta perioada descoperim o incredibila varietate de destine si aventuri, drame de o mare complexitate, personaje care trebuie sa faca fata unor dificile optiuni morale si umane, dezvaluind natura umana in ceea ce are ea si bun, si rau'. Agnieszka Holland a reusit sa teasa cu mare dibacie o poveste maiastra din punct de vedere cinematografic, fara a forta cheia dramatismului. “Provocarea cea mai mare pentru mine, ca regizor, a fost bezna – spune Agnieszka Holland. Mai bine de un an, ei traiesc in intuneric, duhoare, umezeala si izolare. Stiam ca trebuie sa redam asta, sa exploram aceasta lume subterana intr-un mod special, realist, omenesc, intim. Am vrut ca spectatorul sa aiba senzatia ca e acolo. Si sa mentinem tensiunea pe masura ce publicul intra in poveste. Dinamica filmului este construita pe alternanta dintre lumile celor doi eroi principali – Socha si Mundek. Aceste doua lumi se contopesc pentru ca ei trebuie sa colaboreze pentru a supravietui'.

Bucharest Jewish Film Festival (BJFF) propune publicului o bogata selectie de peste 50 de filme, majoritatea in premiera in Romania, ce vor fi proiectate, pana pe 3 mai, la Cinema Studio si Muzeul National al Taranului Roman.

Felicitari lui - Paul Ghitiu – direct(or) raspunzator al festivalului, “in cadrul caruia descoperim unicitatea si unitatea omului prin intermediul creatiei artistice. Avem astfel prilejul de a ne lasa rascoliti, despuiati, disecati, recompusi, treziti, incantati, fermecati de maiestria cu care au stiut creatorii scenariilor, imaginilor, sunetelor si montajelor sa contruiasca filmele'.

Festivalul se inscrie intr-o retea ce include peste 130 de evenimente organizate in intreaga lume sub brand-ul Jewish Film Festival si se adreseaza cinefililor pasionati de excelenta si inedit in arta cinematografica, publicului de orice varsta, doritor sa se informeze despre bogata mostenire culturala evreiasca la nivel mondial, cu accent pe Estul Europei si Romania. Shalom!

×