x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Film Comment: Filme româneşti în topul deceniului

Film Comment: Filme româneşti în topul deceniului

04 Ian 2010   •   00:00

Peliculele "Moartea domnului Lăzărescu" de Cristi Puiu şi "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" de Cristian Mungiu se numără în topul primelor zece filme ale deceniului, alcătuit de revista americană Film Comment.



Film Comment este revista Film Society of Lincoln Center, o organizaţie care se ocupă din 1969 cu promovarea celor mai bune filme ale cinematografiei internaţionale pe teritoriul american şi care organizează anual Festivalul Internaţional de Film de la New York. La realizarea Top 150 cele mai bune filme ale deceniului au participat peste 200 de specialişti, critici şi regizori.

Pe primul loc în topul revistei de specialitate se clasează "Calea Misterelor/ Mulholland Drive" de David Lynch, urmat de una dintre capodoperele lui Wong Kar Wai, "O iubire imposibilă/In the Mood for Love". Filmul "Moartea domnului Lăzărescu" se află pe locul şase, în timp ce "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", câştigătorul Palme d'Or în 2007, este pe nouă. În Top 150 se clasează şi cel mai nou film al lui Corneliu Porumboiu, "Poliţist, adjectiv".

×
Subiecte în articol: film