x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Filmările pentru noua producţie din seria James Bond se mută în sudul Italiei

Filmările pentru noua producţie din seria James Bond se mută în sudul Italiei

03 Iul 2019   •   17:12
Filmările pentru noua producţie din seria James Bond se mută în sudul Italiei

Pregătirile sunt în curs de desfăşurare în sudul Italiei, unde două regiuni se pregătesc să primească echipele de filmare şi actorii din cea de-a 25-a producţie din seria James Bond, cu Daniel Craig în rolul celebrului agent 007, relatează AFP.

Oraşul Matera, în Basilicata, capitala europeană a culturii în 2019, şi Gravina di Puglia, în Apulia, au fost alese de echipa de producţie pentru a servi la filmările mai multor scene din "Bond 25", aşa cum este cunoscut sub numele provizoriu filmul regizat de americanul Cary Fukunaga, conform site-urilor celor două oraşe din sudul peninsulei.

"După ce am găzduit mai multe producţii naţionale şi internaţionale, vom primi echipa James Bond", a spus primarul oraşului Gravina di Puglia, Alessio Valente.

Deşi detaliile şi datele filmărilor sunt păstrate în continuare secrete de echipa de producţie, site-ul Gravina di Puglia afirmă că în oraş vor fi filmate mai multe secvenţe în lunile august şi septembrie.

"Faza crucială se apropie", a declarat Alessio Valente într-un comunicat publicat marţi, după o reuniune la primărie la care au participat reprezentanţi ai Lotus Production Srl, însărcinată cu producţia în Italia a noului episod din aventurile eroului creat de Ian Fleming.

Actorul britanic Daniel Craig, care va îmbrăca pentru a 5-a oară (şi ultima) costumul agentului 007, ar urma să joace în vară în câteva scene de acţiune în oraşul vechi Matera, în Basilicata.

Clasat în Patrimoniul Mondial UNESCO, Matera este cunoscut pentru locuinţele sale construite direct în stâncă, dintre care unele au fost transformate în magazine sau în hoteluri de lux.

Matera a servit deja ca fundal pentru importante producţii cinematografice, printre care "Evanghelia după Matei" (1965) în regia lui Pier Paolo Pasolini şi "Patimile lui Hristos" (2004) în regia lui Mel Gibson.

Actorii şi actriţele Rami Malek, Naomie Harris, Léa Seydoux şi Ben Whishaw vor apărea pe genericul celui de-al 25-lea episod din seria James Bond, care urmează să fie lansat în cinematografe în aprilie 2020.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: James Bond filmari