x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Filme în MALL, arene, pe plajă

Filme în MALL, arene, pe plajă

de Maria Sârbu    |    12 Iul 2008   •   00:00
Filme în MALL, arene, pe plajă

FESTIVAL  ●  Competiţie cinematografică la Marea Neagră
Pelicule de Nae Caranfil şi Sergiu Nicolaescu sînt în competiţie cu cele mai noi filme semnate de fraţii Coen, Joe Wright, Paul Thomas Anderson, Olivier Dahan, Wong Kar Wai şi Emanuele Crialese. Vor putea fi văzute la Constanţa şi Mamaia, între 14 şi 20 iulie.



FESTIVAL  ●  Competiţie cinematografică la Marea Neagră
Pelicule de Nae Caranfil şi Sergiu Nicolaescu sînt în competiţie cu cele mai noi filme semnate de fraţii Coen, Joe Wright, Paul Thomas Anderson, Olivier Dahan, Wong Kar Wai şi Emanuele Crialese. Vor putea fi văzute la Constanţa şi Mamaia, între 14 şi 20 iulie.

Cea de-a III-a ediţie a Festivalului Internaţional al Producătorilor de Film Independenţi (IPIFF) organizat la Marea Neagră are trei secţiuni: competiţie, Panorama filmului românesc şi avanpremiere. Competiţia este dedicată filmelor de lung metraj – româneşti şi străine, care au rulat în România între iulie 2007 şi iulie 2008 (lungmetraj de ficţiune şi documentar), filmelor de scurt metraj cu producţii distribuite în ţara de origine, după 1 ianuarie 2007 (ficţiune şi documentar) şi filmelor de şcoală, secţiune deschisă studenţilor şi absolvenţilor 2008 din şcolile de film din ţară şi străinătate.

FILME DE SUCCES. Festivalul se va deschide luni cu pelicula lui Nae Caranfil "Restul e tăcere", consacrată primilor producători de film din România de la începutul secolului, după care vor urma celelalte şapte filme cu succes la public: "Nu există ţară pentru bătrîni" de Ethan Coen şi Joel Coen – patru Premii Oscar (SUA), "Remuşcare" de Joe Wright – un Oscar (Marea Britanie/Franţa), "Va curge sînge" de Paul Thomas Anderson – două Oscaruri (SUA), "La Vie En Rose" de Olivier Dahan – două Oscaruri (Franţa/Marea Britanie/Republica Cehă), "Iubire cu gust de afine" de Wong Kar Wai (Hong Kong/China/Franţa), "Lumea nouă" de Emanuele Crialese (Italia/Franţa) şi "Supravieţuitorul" de Sergiu Nicolaescu (România). Spectacolele cinematografice vor avea loc zilnic la Cityplex Tomis Mall şi Arenele Tomis din Constanţa şi în spaţiul neconvenţional – la Cinema IPIFF, pe plajă. Programul proiecţiilor va fi completat cu cel al evenimentelor adiacente – gale ale filmului românesc, ziua şcolilor de film, ziua festivalurilor de film din România sau ziua producătorilor, întîlniri cu cineaşti etc. Regizorul Dinu Tănase, producătorul evenimentului de la Marea Neagră, spune că dorinţa organizatorilor este ca acesta să fie "un festival de vacanţă, fără pretenţii competitive, destins, amical, de socializare, un festival deschis tuturor acelora care iubesc şi cred în filmul românesc".        

Premii IPIFF

La această a treia ediţie a Festivalului IPIFF se vor acorda 11 premii, printre care patru trofee "Marea Neagră" pregătite pentru categoriile "Film de ficţiune", "Documentar", "Scurtmetraj ficţiune" şi "Scurtmetraj documentar". Premiul de Excelenţă va fi decernat regizorului Andrei Blaier, aceeaşi distincţie primind-o în 2006 şi 2007 Marin Karmitz, producător francez de origine română, şi respectiv Cristian Mungiu. Celelalte disctincţii sînt: Premiul criticii, Premiul publicului, precum şi Premiile şcolilor de film pentru Cel mai bun film, pentru Regie, pentru Scenariu şi pentru Imagine. Gala decernării premiilor va avea loc la 19 iulie, pe scena Teatrului Naţional din Constanţa, începînd cu ora 19:00.

×
Subiecte în articol: arte film