x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Filmele anului 2011, la Studio şi Union

Filmele anului 2011, la Studio şi Union

de Maria Sârbu    |    25 Ian 2012   •   21:00
Filmele anului 2011, la Studio şi Union

Bucurestenii au posibilitatea sa vizioneze si in acest an cele mai bune lungmetraje difuzate in 2011 in Romania, topul fiind alcatuit pe baza voturilor acordate de critici de specialitate si jurnalisti care scriu pe teme de cinema.
Proiectiile au loc in cadrul evenimentului 'Best film fest', organizat de Asociatia 'Film Romania' (pre­se­din­te Constantin Fugasin) la cinematografele Studio si Union, in perioada 27 ianuarie – 2 februarie.

Retrospectiva include titlurile din Top 10 la categoria 'Cel mai bun film care a rulat in Romania in 2011', din Top 3 – 'Cel mai bun film european' si Top 3 – 'Cel mai bun film romanesc'. Preferintele votantilor la prima categorie arata astfel: pe primul loc e fil­mul american 'Drive/Cursa' de Ni­colas Windind Refn, urmat de 'Me­lan­cholia' de Lars von Trier (Danemarca), 'Discursul regelului/ The King's Speech' de David Seidler (Marea Britanie), 'Miezul noptii in Pa­ris'/ 'Midnight in Paris' de Woody Allen (SUA), 'Un an din viata/Ano­ther Year' de Mike Legh (Marea Britanie), 'Adevaratul curaj/ True Grit' de Ethan Coen si Joel Coen (SUA), 'Pina' de Wim Wenders (Germania), 'Aurora' de Cristi Puiu (Romania), 'Moneyball: Arta de a invinge' de Bennet Miller (SUA) si 'Oameni si zei/ Des hommes et des dieux' de Xavier Beauvois (Franta). Cele mai bune filme europene sunt cele cuprinse si in prima categorie: 'Melancholia' (foto 2), 'Discursul regelului' si 'Un an din viata'.

Ana Ularu, cea mai buna actrita in 2011
In ceea ce priveste filmul romanesc, cele mai multe voturi le-au pri­mit 'Aurora' (aflat si in primul top), 'Crulic' de Anca Damian si 'Din dra­goste cu cele mai bune intentii' de Adrian Sitaru.

Fiecare film din fruntea celor trei to­puri este considerat castigator si va primi in ziua primei proiectii Trofeul 'Best film fest', ca de altfel si ca­te­­goriile: Cea mai buna actrita intr-un film romanesc al anului 2011 – Ana Ula­ru (foto 1), pentru ro­lul din 'Periferic', re­gia Bogdan Geor­ge Apetri, ur­ma­toa­rele artiste, cla­sate pe locul doi si trei, fiind Ada Condeescu ('Loverboy' de Catalin Mitulescu) si respectiv Natasa Raab ('Din dragoste cu cele mai bune intentii' de Adrian Sitaru); Cel mai bun actor – Bogdan Du­mitrache ('Din dragoste cu cele mai bune intentii'), urmat de Vlad Ivanov ('Principii de viata', regia Cons­tantin Popescu Jr) si Cristi Puiu ('A­u­rora'); Cel mai bun regizor ro­man – Cristi Puiu ('Aurora'), urmat de Anca Damian ('Crulic') si Adrian Sitaru ('Din dragoste cu cele mai bune intentii').

La aceasta a XII-a editie, Aso­cia­tia Film Romania iese cu retrospectiva filmelor care au rulat pe ecranele de la noi si dincolo de hotarele Capi­talei. Astfel, aceleasi lungmetraje de la Cinema Studio si Cinema Union vor fi prezentate la Dragasani si Vas­lui, in perioada 3-9 februarie.

×
Subiecte în articol: film