x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Filmul „Câteva conversații despre o fată foarte înaltă”, proiectat în închiderea Festivalului de Film European de la New York

Filmul „Câteva conversații despre o fată foarte înaltă”, proiectat în închiderea Festivalului de Film European de la New York

de Magdalena Popa Buluc    |    20 Mai 2019   •   16:16
Filmul „Câteva conversații despre o fată foarte înaltă”, proiectat în închiderea Festivalului de Film European de la New York

Filmul „Câteva conversații despre o fată foarte înaltă" va avea premiera americană, cu sprijinul ICR New York, la cea de-a unsprezecea ediție a Festivalului de Film “Panorama Europe”, care se desfășoară între 3 și 19 mai la Museum of the Moving Image din New York.

Proiecția, urmată de o conversație cu regizorul Bogdan Theodor Olteanu, moderată de cunoscutul curator și critic David Schwartz, va avea loc chiar în închiderea Festivalului, care a debutat tot cu o prezență românească, actrița româno-germană Maria Drăguș venind la New York pentru a prezenta  filmul austriac “Mademoiselle Paradise”.

Festivalul de Film “Panorama Europe” este un proiect derulat de EUNIC New York împreună cu Museum of the Moving Image, la ediția de anul acesta fiind prezentate valoroase producții recente din nu mai puțin de 18 țări europene. Selecția programului le-a aparținut lui David Schwartz și curatorului șef al cunoscutului muzeu new-yorkez, Eric Hynes.  

„Câteva conversații despre o fată foarte înaltă” este lung-metrajul de debut al tânărului regizor  Bogdan Theodor Olteanu și le are în rolurile principale pe Silvana Mihai și Florentina Năstase, prinse într-o complicată relație de dragoste.  
Deja în presa americană au apărut cronici foarte laudative la adresa filmului, printre care cea a criticului Joshua Brunsting, care scrie: „Câteva conversații despre o fată foarte înaltă” este o poveste de dragoste superbă și tumultuoasă. Un film intim, cu trăiri intense. Cele două roluri principale sunt uneori de o frumusețe deosebită, iar alteori sfâșietoare. Silvana Mihai oferă una dintre cele mai deosebite prestații de debut văzute în ultima perioadă. Este un film incredibil de inteligent și nuanțat, delicat și uman. Într-adevăr, un film excepțional.”

×