x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Filmul "First Man", în regia lui Damian Chazelle, va deschide în acest an Festivalul de Film de la Veneţia

Filmul "First Man", în regia lui Damian Chazelle, va deschide în acest an Festivalul de Film de la Veneţia

19 Iul 2018   •   14:54
Filmul "First Man", în regia lui Damian Chazelle, va deschide în acest an Festivalul de Film de la Veneţia

Filmul "First Man", în regia lui Damian Chazelle, cu Ryan Gosling în rolul principal, va deschide în acest an Festivalul de Film de la Veneţia, au informat joi organizatorii, citaţi de DPA. 

Pelicula, în care Gosling dă viaţă lui Neil Armstrong, primul astronaut care de a pus piciorul pe Lună în 1969, va fi proiectat pe 29 august în cadrul filmelor care vor concura anul acesta pentru cel mai râvnit trofeu al Festivalului, "Leul de Aur". 

"Anunţul premierei mondiale a filmului vine în ajunul celei de-a 49-a aniversări a aselenizării Apollo 11", se indică în declaraţia organizatorilor. 

"First Man" este primul film realizat de Chazelle de la extrem de apreciatul "La La Land" - din a cărui distribuţie a făcut parte Gosling - care a avut premiera la Festivalul de Film de la Veneţia în 2016 şi a câştigat şase Oscaruri. 

Potrivit directorului festival, Alberto Barbera, noua peliculă a regizorului este "o lucrare foarte personală, originală şi cuprinzătoare - minunat de neaşteptată în contextul filmelor epice din ziua de azi". 

Veneţia găzduieşte festivalul de film cu tradiţia cea mai îndelungată, datând din 1932, din al cărui program fac parte atât filme de artă, cât şi blockbuster-uri hollywoodiene. 

Ediţia cu numărul 75 avea loc în perioada 29 august - 8 septembrie 2018. 

Organizatorii urmează să anunţe programul complet al acestei ediţii a festivalului pe 25 iulie.AGERPRES

×
Subiecte în articol: festivalul de film de la venetia