x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Filmul 'Youth' al lui Paulo Sorrentino, câștigătorul premiului Academiei Europene de Film

Filmul 'Youth' al lui Paulo Sorrentino, câștigătorul premiului Academiei Europene de Film

13 Dec 2015   •   12:17
Filmul 'Youth' al lui Paulo Sorrentino, câștigătorul premiului Academiei Europene de Film

Filmul 'Youth' regizat de italiamnul Paolo Sorrentino a fost desemnat sâmbătă, la Berlin cel mai bun film european, în cadrul celei de a 28-a ceremonii de decernare a premiilor Academiei Europene de Film (European Film Academy), cu lauri fiind încununaţi de asemenea şi actorii Michael Caine şi Charlotte Rampling, informează agenţia France Presse.

În 'Youth', Paolo Sorrentino, care a mai câştigat pentru acest film şi premiul pentru cel mai bun regizor, povesteşte o fabulă onirică şi optimistă despre trecerea timpului, ajutat de trei glorii ale cinematografiei, Michael Caine, Harvey Keitel şi Jane Fonda.

La ceremonia de sâmbătă a Academiei Europene de Film, britanicul Michael Caine a fost desemnat cel mai bun actor pentru interpretarea în filmul 'Youth' a rolului unui dirijor aflat la pensie.

Premiul pentru cea mai bună actriţă a fost acordat actriţei britanice Charlotte Rampling pentru rolul său din filmul '45 de ani' în regia lui Andrew Haigh. Ea a primit, de asemenea, un premiu pentru întreaga carieră.

Actorul austriac Christoph Waltz, apărut de curând pe afişul celui mai recent film cu James Bond - 'Spectrum' -,a fost răsplătit pentru contribuţia sa adusă la cinematografia mondială.

Academia Europeană de Film reuneşte aproximativ 3.000 de profesionişti de film. Aceasta a fost fondată în anul 1988, la Berlin, aminteşte AFP.

Sursa: AGERPRES  

×