x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Florin Zamfirescu, interviu în exclusivitate la “CulTOUR”: “Mi-am îndeplinit toate sarcinile importante”

Florin Zamfirescu, interviu în exclusivitate la “CulTOUR”: “Mi-am îndeplinit toate sarcinile importante”

15 Oct 2018   •   17:15
Florin Zamfirescu, interviu în exclusivitate la “CulTOUR”: “Mi-am îndeplinit toate sarcinile importante”

Marele actor Florin Zamfirescu își dezvăluie povestea de viață, în exclusivitate, la Happy Channel. Ediția de astăzi a emisiunii CulTOUR le aduce telespectatorilor detalii necunoscute despre îndrăgitul actor, dar și imagini din casa acestuia.

Actor, regizor, profesor universitar, Florin Zamfirescu mărturisește că în copilărie avea cu totul alte gânduri legate de meseria pe care voia s-o aibă. Nu a durat mult până când și-a descoperit însă adevărata pasiune.  “Îmi plăceau dulciurile îngrozitor! Mă învățase tata să zic, eu din capul meu nu știam, am spus că vreau să mă fac inginer alimentar. De ce? Pentru că îmi plac prăjiturile și socoteam că trebuie să fiu un inginer care la construiește. Mi-a trecut repede. La șase ani am avut prima mea prezență pe scenă, ca recitator, și din clipa aia eu am vrut să mă fac artist”, a povestit acesta, la “CulTOUR”.

Imagini din casa actorului Florin Zamfirescu, dar și detalii neștiute despre acesta, vor fi difuzate în exclusivitate în cadrul emisiunii, astăzi, de la 17.30, la Happy Channel.  “Mie nu o să îmi pare rău când o fi să mor. Poate să se întâmple și acum. Mi-am îndeplinit toate sarcinile importante. Am făcut copii, am făcut casă, am făcut și divorțuri…”, a mărturisit el.  

 

 

×