x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film “Fructul oprit” Episodul 20 - Relația dintre Alex și Sonia, descoperită: “Cum puteți?! Tu nu ești măritată?”

“Fructul oprit” Episodul 20 - Relația dintre Alex și Sonia, descoperită: “Cum puteți?! Tu nu ești măritată?”

30 Mai 2018   •   19:55
“Fructul oprit” Episodul 20 - Relația dintre Alex și Sonia, descoperită: “Cum puteți?! Tu nu ești măritată?”
Sursa foto: Gabriela Arsenie/Gabriela Arsenie

Ultimele patru episoade ale serialului “Fructul oprit”, difuzat de Antena 1, le aduc telespectatorilor momente neașteptate, secvențe emoționante, iubire și dramă. În această seară, de la ora 20.00, fanii producției vor avea parte de mult suspans, Alex și Sonia fiind nevoiți să dea socoteală pentru relația lor.

Multă vreme au ținut ascunsă legătura lor, dar acum a venit timpul să răspundă pentru povestea pe care o trăiesc. Filmarea care îi surprinde pe Alex (interpretat de Petru Păun) și Sonia (Michaela Prosan), în ipostaze intime, ajunge pe mâinile altei persoane. Hotărâtă să-și oficializeze relația, în fața lui Dumnezeu, cu bărbatul iubit, Sonia îi pregătește o surpriză inedită, așteptându-l pe aceasta îmbrăcată într-o rochie de mireasă. Cei doi sunt surprinși de Costică (Liviu Vârciu), el fiind total uluit de ceea ce se petrece în casa Caragea.

Cum?! Cum puteți?! Tu nu ești măritată?”, întreabă el, total nedumerit de ceea ce se întâmplă. “Nu înțeleg cum puteți! Sunt curios. Și tu te duci frumos, acasă, acum, nu? Te bagi lângă bărbățelul tău: << Iubitul meu, soțul meu! >>. Îi dai pup, << Vai, ce mult te iubesc! >>. Și tu te duci, la fel, acasă, îți iei domnișoara în brațe, o pupi și tu, că nu ai cum să nu o pupi, sub cine știe ce copac, și îi spui cât de mult o iubești, și viețile voastre sunt fără defect!”, continuă el. “Știu tot și am văzut tot!”, mărturisește Costică.

Povestea celor doi nu mai este un secret nici pentru Helene (Alina Chivulescu). “De la o poștă se vede, Roxana, că fetița ta calcă în străchini! Am văzut cu ochii mei o înregistrare în care Alex și Sonia fac dragoste. Roxana, potolește-o pe fetița ta!”, îi spune Helene Roxanei (Carmen Tănase). Între timp, Tudor Caragea (Adrian Titieni) decide să facă o schimbare importantă. “Aș vrea să-mi schimb testamentul.”, îi transmite el avocatului său.  

Relația dintre Alex și Ana (Cristina Ciobănașu) ajunge la un alt nivel. “Ana, te vreau lângă mine! Iubesc ochii tăi albaștri, iubesc inocența ta, ești o minune, Ana! Ești o minune care îmi aduce foarte multă liniște în viață!”

Starea de sănătate a lui Ioan (Vlad Gherman) o îngrijorează tot mai mult pe Cami. “Ăia, în casa mare, își bat joc de viață și amărâtul ăsta moare cu zilele, lângă noi!”

Ce se va întâmpla cu Alex și Sonia, ce întorsătură va lua relația lui Alex cu Ana, dar și ce hotărâre importantă va lua Tudor Caragea, acestea sunt doar câteva întrebări care își vor primi răspunsul, în această seară, de la ora 20.00, în “Fructul oprit”, la Antena 1. Telespectatorii pot urmări în această perioadă ultimele patru episoade!

×
Subiecte în articol: Fructul Oprit