x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film ''Game of Thrones'' a fost cel mai piratat serial în 2017

''Game of Thrones'' a fost cel mai piratat serial în 2017

28 Dec 2017   •   18:52
''Game of Thrones'' a fost cel mai piratat serial în 2017

Pentru cel de-al şaselea an consecutiv, ''Game of Thrones'' se află în fruntea clasamentului celor mai piratate seriale de pe internet în 2017, top alcătuit de blogul Torrentfreak şi preluat de ediţia online a revistei Esquire.

 

''Game of Thrones'' a fost afectat anul acesta de mai multe incidente cibernetice printre care se numără şi postarea online, mai devreme decât era prevăzut, a episodului patru de către angajaţii unui distribuitor HBO din India, întâmplare care a dus la arestarea acestora. HBO a fost de asemenea victima piraţilor cibernetici la începutul anului când mai multe scenarii ale unor seriale precum ''Curb Your Enthusiasm'' sau ''Ballers'' au ajuns pe internet înainte de a fi difuzate, notează Esquire.

Hackerii au cerut o sumă neprecizată de bani în schimbul returnării datelor, însă aceste incidente nu au afectat ratingul serialului. Potrivit New York Times, episodul final al sezonului al şaptelea a avut o audienţă record de 12,1 milioane de telespectatori, cu o audienţă totală de 16,6 milioane de persoane după includerea vizualizărilor de pe HBO Go şi aplicaţia HBO Now.

Pe poziţia a doua în topul serialelor piratate se află ''The Walking Dead'', urmat de ''The Flash'' şi ''The Big Bang Theory'', singura comedie din clasament.

Nou intrate pe lista de anul acesta sunt ''Rick & Morty'', ''Prison Break'' şi ''Sherlock'', pe locurile cinci, şase şi respectiv şapte, toate seriale care au revenit după o pauză de cel puţin doi ani. Succesul serialului de animaţie ''Rick & Morty'' nu este surprinzător având în vedere întâmplarea din octombrie, când ceea ce s-a dorit o mişcare de marketing a lanţului de fastfood McDonald's, care a promis fanilor serialului o ediţie limitată a unui sos, s-a transformat într-un incident care a înfuriat clienţii după ce restaurantele nu au putut satisface toate cererile.

Pe cea de-a opta poziţie se află serialul ''Vikings'', în coborâre o poziţie faţă de anul trecut, iar serialul ''Suits'' ocupă locul al nouălea. Toate serialele din top au confirmat sezoane noi cu excepţia ''Suits'' care nu a confirmat încă un nou sezon după ce două dintre vedetele show-ului, Meghan Markle şi Patrick J. Adams, părăsesc serialul. AGERPRES.

×