x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Globurile de Aur - "Atonement", cel mai bun film

Globurile de Aur - "Atonement", cel mai bun film

de Adriana V. Paduraru    |    15 Ian 2008   •   00:00

Pentru prima oară în istorie, gala decernării Globurilor de Aur n-a avut grandoarea cu care ne-am obişnuit. Motivul este deja binecunoscut: greva scenariştilor de la Hollywood, cărora li s-au afiliat şi sindicatele actorilor.



Pentru prima oară în istorie, gala decernării Globurilor de Aur n-a avut grandoarea cu care ne-am obişnuit. Motivul este deja binecunoscut: greva scenariştilor de la Hollywood, cărora li s-au afiliat şi sindicatele actorilor.

În lipsa unei gale fastuoase, fără covor roşu, fără ţinute glamour, câştigătoarele au fost anunţate în cadrul unei banale conferinţe de presă de numai 30 de minute.

Deşi, cu şapte nominalizări, era considerat favoritul acestei ediţii, "Atonement" n-a obţinut decât două Globuri, pentru cel mai bun film dramatic şi pentru cea mai bună coloană sonoră originală. La rândul său, "Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street" a obţinut două trofee dintre cele patru nominalizări: cel mai bun film de comedie sau musical şi cel mai bun actor la această categorie – Johnny Depp. Unul dintre filmele favorite în cursa pentru Oscaruri, "No Country for Old Men", a obţinut Globul de Aur pentru cel mai bun scenariu – Joel şi Ethan Coen – şi pentru cel mai bun actor într-un rol secundar, Javier Bardem. "Le scaphandre et le Papillon" i-a adus americanului Julian Schnabel premiile pentru cel mai bun regizor şi cel mai bun film străin.


ACTORI. Cei mai buni actori într-un film de dramă au fost desemnaţi irlandezul Daniel Day-Lewis, pentru rolul din "There Will Be Blood", şi britanica Julie Christie, pentru "Away from Her". Cate Blanchett a fost desemnată cea mai bună actriţă într-un rol secundar pentru rolul său din "I’m Not There".


AMÂNARE. Premiul Cecil B. DeMille, acordat regizorului Steven Spielberg, va fi înmânat abia la ediţia din 2009. HFPA a luat această decizie pentru ca Spielberg să poată primi distincţia în faţa unui public format din oameni care îl apreciază.


"Înfrângere"

După ce a "cucerit" Europa cu filmul său "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", Cristian Mungiu n-a mai reuşit acelaşi lucru şi în cetatea viselor de la Hollywood, unde câştigătoare a fost desemnată pelicula "Le scaphandre et le Papillon", semnată de Julian Schnabel. Oricum, faptul că a primit o nominalizare este o performanţă pentru cinematografia românească. Sperăm să-l vedem şi pe lista pretendenţilor la Oscaruri, ce va fi anunţată la 22 ianuarie.


Palm Springs

Actriţele Anamaria Marinca şi Laura Vasiliu au fost distinse duminică, la cea de-a 19-a ediţie a Festivalului de Film de la Palm Springs, cu premiul FIPRESCI (Federaţia Internaţională a Criticilor de Film) pentru rolurile din "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" al regizorului Cristian Mungiu. "Then She Found Me", regizat de Helen Hunt, care a şi jucat în această producţie, a obţinut Premiul publicului pentru cel mai bun film narativ.

×
Subiecte în articol: arte film