x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Harvey Weinstein, gata să se predea poliţiei din New York

Harvey Weinstein, gata să se predea poliţiei din New York

25 Mai 2018   •   08:34
Harvey Weinstein, gata să se predea poliţiei din New York

Dupa sapte luni de la izbucnirea scandalului, fostul producător de la Hollywood Harvey Weinstein, acuzat de numeroase femei de hartuire sexuala, urmează să se predea vineri poliţiei din New York.

 

Purtătorul de cuvânt al lui Weinstein, Juda Engelmayer, şi avocatul acestuia, Benjamin Brafman, au refuzat sa comenteze informatia furnizata de surse ale politiei si prezentata pe larg de presa de peste Ocean.

Peste 70 de femei l-au acuzat pe cofondatorul studioului Miramax de agresiuni sexuale, inclusiv viol, săvârşite de-a lungul anilor. Dezvăluirile, relatate pentru prima dată de New York Times şi The New Yorker anul trecut, au dat naştere mişcării #MeToo, care a determinat sute de femei vorbeasca public despre comportamentul sexual inadecvat al multor bărbaţi importanţi din afaceri, guverne şi industria de divertisment.

Weinstein a negat acuzaţiile legate de sex non-consensual. Potrivit Times şi Daily News, Weinstein va fi pus sub acuzare pe baza relatarilor a cel puţin una dintre victime, actriţa Lucia Evans, care a povestit că Weinstein a forţat-o să întreţină relaţii sexuale orale în 2004.

Luna trecuta, artista Ashley Judd l-a dat în judecată pe Weinstein pe motiv că în 1998 ar fi pierdut un rol în filmul 'The Lord of the Rings' după ce i-a refuzat avansurile sexuale. Weinstein a negat acuzaţiile. Printre actriţele care l-au acuzat în mod public pe Weinstein de agresiune sexuală se numără Uma Thurman şi Salma Hayek. AGERPRES

×