x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Hugh Grant s-a căsătorit cu Anna Eberstein

Hugh Grant s-a căsătorit cu Anna Eberstein

28 Mai 2018   •   14:30
Hugh Grant s-a căsătorit cu Anna Eberstein

Actorul britanic Hugh Grant s-a însurat cu Anna Eberstein după șase ani de relație și trei copii împreună. Eternul burlac în vârstă de 57 de ani și iubita lui au spus ”da” în cadrul unei ceremonii discrete, scrie Reuters, citată de Libertatea.

Grant s-a căsătorit cu producătoarea suedeză de televiziune Anna Eberstein, în vârstă de 39 de ani, într-o ceremonie civilă discretă din districtul londonez Chelsea. Cei doi au împreună trei copii, ultimul născut anul acesta.

În fotografiile publicate de paparazzi britanici Hugh și Anna sunt văzuți fi văzut părăsind oficiul de stare civilă din Chelsea alături de un mic grup de membri ai familiei. Hugh Grant era îmbrăcat într-un costum albastru închis la culoare, în timp ce Anna Eberstein a purtat o bluză albastră şi o fustă scurtă albă.

Grant, unul dintre cei mai celebri actori comici britanici, este renumit şi pentru ezitarea sa de a se căsători, astfel că știrea apărut săptămâna trecută privind anunțul de căsătorie dat la primăria Chelsea a surprins pe toată lumea.

El s-a despărţit în 2000 de Elizabeth Hurley după 13 ani împreună. “Nu cred cu adevărat în căsătorie”, a declarat el pentru revista People în 2015. “Am văzut foarte puţine exemple bune, poate cinci, în viaţa mea, dar cred că de cele mai multe ori este o reţetă pentru nefericire comună”, a adăugat el

×
Subiecte în articol: hugh grant anna eberstein