x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film "Inima de cristal" a lui Andi Vasluianu

"Inima de cristal" a lui Andi Vasluianu

de Maria Sârbu    |    01 Mar 2010   •   00:00
"Inima de cristal" a lui Andi Vasluianu
Sursa foto: /Jess Vds

Primul rol principal într-un lungmetraj i-a adus actorului Andi Vasluianu Premiul pentru interpretare masculină la cea de-a 26-a ediţie a Festivalului Filmului de Dragoste (FIFA - Festival International du Film d'Amour) de la Mons, Belgia. Gala de decernare a premiilor a avut loc vineri seara la Teatrul Regal.

"Cealaltă Irina", în regia lui Andrei Gruzsniczki, a fost în competiţia oficială alături de alte unsprezece producţii. Unii membri ai juriului au susţinut acest film chiar la Marele Premiu, dar majoritatea voturilor au fost date în favoarea peliculei "L'Autre Rive" a cineastului georgian George Ovashvili, care a primit Trofeul "Inima de cristal" de la preşedintele de onoare al FIFA Elio Di Rupo şi de la actriţa Maia Morgenstern.

Cunoscutul director de imagine elveţian Renato Berta, membru al juriului, l-a felicitat, după Gală, pe regizorul român, mărturisindu-i că i-a plăcut cum a făcut acest film. Chiar ar colabora cu Andrei Gruzsniczki, dacă acesta ar avea un proiect internaţional bun. "Ar fi extraordinar! Ce regizor nu ar visa să îl aibă la cameră pe Renato Berta", ne-a spus regizorul.

Cine ştie? După debutul în lungmetraj cu "Cealaltă Irina", Andrei Gruzsniczki are un nou proiect, care va fi înscris la Concursul de proiecte al Centrului Naţional al Cinematografiei. El afirmă că Andi Vasluianu i-a purtat noroc. Dar şi el i-a purtat noroc actorului, căruia rolul i-a venit ca o mănuşă. Se poate chiar identifica cu personajul.

Filmul a primit diverse premii la festivaluri internaţionale, căci a participat în competiţie la şase astfel de manifestări, însă pentru interpretare masculină e prima distincţie şi foarte importantă. La Mons, au fost prezenţi nu numai apreciaţi cineaşti, dar şi critici, selecţioneri şi directori de festivaluri, mulţi dintre ei manifestându-şi interesul pentru cinemaul românesc.

Participarea în concurs la FIFA a filmului "Cealaltă Irina" se datorează, oarecum, lui Dan Chişu, acesta recomandându-i prietenului său André Ceuterick, delegatul general al festivalului, lungmetrajul lui Gruzsniczki. Apoi a fost selectată în aceeaşi secţiune oficială şi pelicula "WebSiteStory" a lui Chişu şi cei doi cineaşti români au devenit concurenţi, la FIFA.

Oricum, Dan Chişu s-a arătat bucuros de premiul obţinut de Andi Vasluianu şi susţine că "WebSiteStory" e un film realizat pentru public şi nu pentru festivaluri.


PALMARESUL FIFA
În ultimii ani, la Festivalul de la Mons au fost invitaţi să facă parte din juriul secţiunii oficiale şi vedete de cinema din România: Marcel Iureş, Medeea Marinescu, Oana Pellea, Anamaria Marinca, iar la actuala ediţie Maria Dinulescu. Şi în alte jurii de aici participă românii, în acest an fiind criticul Magda Mihăilescu (secţiunea "CinéFemme") şi profesorul universitar Manuela Cernat (secţiunea Scurtmetraje belgiene).

Reprezentantul României nu a lipsit nici din Juriul Tinerilor Cinefili Europeni, care acordă Premiul pentru cel mai bun film european, secţiune la care a participat şi filmului lui Bobby Păunescu "Francesca".

Palmaresul FIFA 2010 este: Marele Premiu (Prix Belgacom TV) - "L'Autre Rive" de George Ovashvili (Georgia/Kazahstan); Premiul "Le Coup de Coeur du Jury" (Prix Fedex) - "My Only Sunshine" de Reha Erdem (Turcia/Grecia/Bulgaria); Premiul pentru scenariu - "La disparition de Giulia", scenariul Martin Suter (Elveţia); Premiul pentru interpretare feminină - Amanda Pilke şi Marjut Maristo din "Forbidden Fruit" (Finlanda); Premiul pentru interpretare masculină Andi Vasluianu din "Cealaltă Irina" (România). S-au acordat şi alte premii: "CinéFemme" - "L'Autre Rive" ; Cel mai bun film european (Prix RTBF) - "Eastern Plays" de Kamen Kalev (Bulgaria); Premiul publicului (Prix Be TV) - "Le Bel Age" de Laurent Perreau (Franţa); Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj belgian (Prix Sabam) - "Mémoires Fossiles" de Arnaud Demuynck şi Anne-Laure Totaro; Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj, secţiunea Internaţională (Le Prix Studio l'Equipe) - "La Balancoire" de Christophe Hermans (Belgia).

 

VOI DUCE "URSUL" PESTE TOT
Dan Chişu nu s-a opus atunci când André Ceuterick i-a selectat filmul "WebSiteStory" pentru competiţia oficială. Nu putea să nu-i placă, deşi este un film dur şi ar putea să-i şocheze pe foarte mulţi părinţi de adolescenţi. La Mons, filmul a plăcut publicului, chiar dacă i-a pus pe gânduri pe mulţi spectatori. Părerea mea este că "WebSiteStory" trebuie să pună pe gânduri în primul rând pe părinţii de adolescenţi.

E un fel de semnal de alarmă despre viaţa acelor tineri neînţeleşi de părinţi, minţiţi de părinţi, care îşi caută prieteni pentru a comunica, pentru a se împrieteni. Este vorba de generaţia internetului într-o lume dură. Nici limbajul deocheat folosit în film nu poate fi pe placul părinţilor de adolescenţi, dar ei trebuie să ştie că ai lor copii îl folosesc frecvent.

Dan Chişu a luat o poveste dintr-un clip postat pe internet, a dezvoltat-o. A găsit-o şi pe autoare - redactor la o revistă, convingând-o să joace un rol în filmul său. Astfel, alături de interpreta principală, actriţa profesionistă Crina Semciuc, actriţa neprofesionistă Diana Gurşcă se descurcă foarte bine.

Ele dau naştere la două personaje care provin din familii diferite şi care nu sunt înţelese de părinţi, dar s-au găsit una pe cealaltă. Se întâmplă o tragedie: una dintre fete moare, iar cea de-a două vrea să se răzbune. Ea se află la graniţa dintre teribilism, şovăială, frică. Totuşi omoară, dar din greşeală... pe personajul jucat inflexibil de Alexandru Oreste Scarlat Teodorescu.

Sunt multe momente realizate extraordinar în acest film, două dintre ele cu totul deosebite. Este vorba de secvenţe în care apar, pe de o parte, Dragoş Bucur, patron de butic, iar pe de alta, Florin Piersic jr. - vânzător de pistoale.

Dan Chişu va lansa filmul, acasă, în luna aprilie. Vrea să-l redea internetului, adică să ajungă acolo de unde a pornit ideea lui.

Dacă "WebSiteStory" (independent 100%) este "un film pentru public şi nu pentru festivaluri", Chişu pregăteşte pentru marile festivaluri "Ursul", pelicula realizată cu sprijin de la CNC, care va fi gata la toamnă.

La Festivalul Filmului de Dragoste de la Mons, cinemaul românesc a fost "vedetă", cum a spus profesorul universitar Manuela Cernat, membru al juriului la secţiunea Scurtmetraje belgiene.

Pe lângă filmele din concurs amintite, publicului i-au fost prezentate şi "Amintiri din epoca de aur", proiect coordonat de Cristian Mungiu, "Hotel de lux" de Dan Piţa, "Restul e tăcere" de Nae Caranfil şi scurtmetrajul "Bric Brac" de Gabriel Achim, prezentat în secţiunea internaţională.

Aprecierea publicului a fost pe măsură. Cinematograful românesc este căutat în Occident. Publicul lui se extinde. Manuela Cernat pune succesul şi pe seama şcolii de film din România: "Astăzi se vorbeşte mult de noul val românesc şi se uită că această descoperire se datorează lobbyului făcut de filmele de şcoală la marile festivaluri. Mungiu, Porumboiu, Nemescu, Mitulescu un au apărut din neant, aveau deja în spate multe premii pentru scurtmetrajele de şcoală".

FIFA 2010 a cuprins proiecţia a peste 80 de lungmetraje şi 35 de scurtmetraje, structurate pe câteva secţiuni. O atenţie deosebită s-a acordat educaţiei cinematografice, în acest sens fiind desfăşurate diverse discuţii, dar şi întâlniri între regizori, producători, profesori. Este un lucru important şi de ce oare un îl "fură" ai noştri. Educaţia cinematografică trebuie să înceapă la grădiniţă, aşa ca la belgieni.

×
Subiecte în articol: film festival premiu fifa 2010 Andi Vasluianu