x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Irina Margareta Nistor: Radu Gabrea era un om de o cultură şi generozitate extraordinară

Irina Margareta Nistor: Radu Gabrea era un om de o cultură şi generozitate extraordinară

10 Feb 2017   •   00:30
Irina Margareta Nistor: Radu Gabrea era un om de o cultură şi generozitate extraordinară

Criticul de film Irina Margareta Nistor a spus despre regizorul Radu Gabrea că a fost un om de o cultură şi de o generozitate extraordinară.

"Era un om de o cultură şi de o generozitate extraordinară. Iubea şi vedea filmul cu plăcere. Se bucura de fiecare spectator pe care îl câştiga, şi a câştigat mulţi spectatori. El ne-a arătat o altă lume, începând cu un documentar despre 'Bucureştiul de altădată' şi terminând cu 'Un bărbat ca Eva' sau toate filmele pe care le-a făcut în România înainte de '89 şi o parte au fost interzise, pentru că acesta a fost şi motivul pentru care a plecat", a declarat pentru AGERPRES Irina Nistor.

Ea a spus că Gabrea "era unul dintre cei mai importanţi regizori" şi a fost un exemplu pentru profesioniştii din România.

"Era unul dintre cei mai importanţi regizori. Era un regizor de cinematograf foarte original. Eu am apreciat faptul că s-a reîntors în ţară, deşi făcuse o carieră strălucită şi în Germania. Dar el a ales după aceea să revină în România şi să şi formeze o parte dintre regizori, pentru că a fost şi profesor. A fost şi director la CNC la un moment dat, când chiar a trecut prima lege a cinematografiei. Era un personaj extrem de important", a mai spus Irina Nistor, amintind şi de festivalul de film de la Mediaş - MECEFF - pe care el îl crease.

Regizorul Radu Gabrea a murit joi seara, la vârsta de 79 de ani, a declarat pentru AGERPRES soţia artistului, actriţa Victoria Cociaş.

Sursa - AGERPRES

×