x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Julianne Moore: Scandalul Weinstein riscă să afecteze numeroase proiecte în derulare la Hollywood

Julianne Moore: Scandalul Weinstein riscă să afecteze numeroase proiecte în derulare la Hollywood

02 Noi 2017   •   16:47
Julianne Moore: Scandalul Weinstein riscă să afecteze numeroase proiecte în derulare la Hollywood

Valul de acuzaţii care zguduie industria filmului, declanşat de mărturiile privind agresiunile sexuale comise de producătorul Harvey Weinstein, riscă să provoace paralizia a numeroase proiecte, potrivit actriţei americane Julianne Moore, citată de AFP. 

Actriţa laureată cu Oscar urma să joace într-un serial de televiziune foarte aşteptat al lui David O'Russell, coprodus de Weinstein Company şi de studioul Amazon, dar al cărui patron a fost concediat după acuzaţiile de hărţuire sexuală aduse de numeroase actriţe. 

După scandalul Weinstein şi o altă problemă la Amazon, toată lumea s-a retras din acest proiect care a fost torpilat, a povestit Julianne Moore. 

Unda de şoc a scandalului Weinstein nu încetează să se propage şi dincolo de Hollywood. Mii de femei din lumea politicii sau artei contemporane au semnat scrisori deschise pentru a denunţa abuzul de putere şi violenţele sexuale. 

Miercuri, Michael Oreskes, redactor şef al prestigiosului post public de radio american NPR, a demisionat în urma acuzaţiilor de "comportament nepotrivit", apărute cu o zi înainte în ziarul Washington Post. 

Potrivit acestor informaţii, Oreskes ar fi sărutat brusc două tinere care căutau un loc de muncă în vremea când el era şef de birou al ziarului New York Times la Washington, în anii 90.AGERPRES

×
Subiecte în articol: Scandalul Weinstein julianne moore