x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Liviu Vârciu îi dă sfaturi în dragoste lui Petru Păun în “Fructul oprit”

Liviu Vârciu îi dă sfaturi în dragoste lui Petru Păun în “Fructul oprit”

28 Mar 2018   •   20:10
Liviu Vârciu îi dă sfaturi în dragoste lui Petru Păun în “Fructul oprit”

Cel de-al unsprezecelea episod al serialului “Fructul oprit”, difuzat în această seară, de la ora 20.00, la Antena 1, le aduce telespectatorilor confesiuni neașteptate, care scot la iveală frământări, sentimente și trăiri intense. Într-un moment de deznădejde, Alex Iova (interpretat de Petru Păun) își deschide sufletul și face mărturisiri spectaculoase.

Iubesc ca prostul și pe cine nu trebuie!”, spune Alex, care simte nevoia să se descarce. Aflat în localul lui Costică (interpretat de Liviu Vârciu), din Snagov, Alex îi dezvăluie acestuia că femeia pe care o iubește nu este liberă.

E măritată!”, povestește el.

Nimeni nu e perfect! Dacă a fost cu tine, asta înseamnă că nu prea e fericită cu el, nu?”, încearcă Costică să-l încurajeze pe amicul său aflat în suferință.

Discuția sinceră a celor doi, dar și alte momente presărate cu dramă, iubire și suspans pot fi urmărite de telespectatorii Antenei 1, în această seară, de la ora 20.00, într-un nou episod al serialului “Fructul oprit”, produs și regizat de Ruxandra Ion.

×
Subiecte în articol: Fructul Oprit