x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Mălăele, secondat în Poker de băieţii săi

Mălăele, secondat în Poker de băieţii săi

de Oana-Maria Baltoc    |    30 Mar 2010   •   00:00



În cea mai recentă peliculă marca Sergiu Nicolaescu, Poker, actorul Horaţiu Mălăele este pentru prima dată implicat într-un proiect cinematografic alături de cei doi fii ai săi, Cristian şi Bogdan.


Cristian semnează genericul în calitate de asistent de regie, iar Bogdan ca interpret al lui Titel la 20 de ani, adică a versiunii tinere a personajului interpretat de tatăl său în filmul Poker.
Despre ce a reprezentat această experienţă cinematografică unică, de a lucra la acelaşi film alături de fiii săi, Horaţiu Mălăele mărturiseşte: "A fost o nebănuită mirare, pentru că am descoperit în Bogdan, care deşi a terminat regia, calităţile native ale unui actor abil şi versatil, iar în Cristian forţa unui regizor capabil să manevreze o echipă. Însă cel care va veni şi va lămuri lucrurile va fi viitorul".


UN DINU PĂTURICĂ MODERN
În interpretarea lui Titel Pangică, Horaţiu Mălăele dă viaţă în comedia Poker unui reprezentant de seamă al lumii interlope, mai întâi ca membru al unui clan mafiot, iar după un timp ca şef. Este susţinut din spate de prietenul său, Claudiu, care îl ajută să nu intre în puşcărie, măsluindu-i dosarele penale pe care le are. Spală bani şi nu se dă înapoi de la a crea scenarii care să-i susţină acţiunea - o creează pe mătuşa Tamara. Titel este un om parşiv şi care nu ezită să trădeze pentru a-şi atinge propriile scopuri. Îl îndepărtează pe Claudiu din funcţia de senator, pe care şi-o cumpără el. Îl trădează pe şeful său, Agârbiceanu, când acesta este plecat, luându-i locul în organizaţia mafiotă pe care o conduce. În ceea ce priveşte interpretarea personajului Titel, în comedia Poker, Mălăele declară: "E un lucru inedit pentru mine pentru că m-am aflat arareori în preajma unor asemenea tipologii. E spectaculos, e un om de lume nouă, un fel de Dinu Păturică modern. E o compoziţie extrem de ciudată în compoziţia extrem de ciudată a filmului".

Cea de-a doua comedie din cariera regizorului Sergiu Nicolaescu, după succesul Nea Mărin Miliardar, Poker îi aduce în rolurile principale alături de Horaţiu Mălăele pe: Valentin Teodosiu, Vladimir Găitan, Ion Riţiu, Mircea Diaconu, Jean Constantin, Vasile Muraru şi Cătălina Grama.

Din 9 aprilie, Poker va putea fi urmărit în cinematografele din Bucureşti (Cinema PRO, Hollywood Multiplex, Movieplex),  Timişoara (Cinema Timiş) şi la Cinema City (Cotroceni - Bucureşti, Cluj, Piteşti şi Iaşi), fiind distribuit de MediaPro Distribution. 

×
Subiecte în articol: film