x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Marea CONFRUNTARE dintre Tudor Caragea și Sonia: “Cu cine m-am însurat eu?!”

Marea CONFRUNTARE dintre Tudor Caragea și Sonia: “Cu cine m-am însurat eu?!”

14 Mar 2018   •   16:28
Marea CONFRUNTARE dintre Tudor Caragea și Sonia: “Cu cine m-am însurat eu?!”

Cel de-al nouălea episod al serialului “Fructul oprit”, pe care Antena 1 îl va difuza în această seară de la ora 20.00, scoate la iveală un secret pe care Sonia (interpretată de Michaela Prosan) nu și-ar fi dorit să-l afle nimeni. Soțul ei, Tudor Caragea (Adrian Titieni), face verificări și descoperă faptul că a fost mințit atât de femeia iubită, cât și de cel pe care l-a crescut ca pe un fiu.

Acorzi încredere necondiționată și ești trădat.”, mărturisește Tudor Caragea, simțindu-se trădat de persoanele pe care le-a considerat familia lui.

Acesta află că soția lui nu a fost singură în Turcia, așa cum ea i-a spus, ci a mers însoțită de Alex Iova (Petru Păun). Când cei doi revin în țară, Tudor îi confruntă, hotărât să afle adevărul despre relația lor. “Ați fost amândoi la Istanbul!  Că mă minți pe mine e una, dar când îți lași mama în spital, ca să te duci să ai o aventurăAsta mi se pare josnicie, absolută josnicie!, spune Tudor. “Cu cine m-am însurat eu?!” , se întreabă el.

Sonia refuză să-i dezvăluie adevăratul motiv al plecării ei în Turcia, iar despărțirea lor este inevitabilă. Ea îi înapoiază lui Tudor verigheta, decisă fiind să plece din casa Caragea.  Mama ei - Roxana Baicu Popovici (Carmen Tănase) intervine, iar lucrurile iau o altă întorsătură.

În această seară, de la ora 20.00, telespectatorii Antenei vor putea afla ce se va întâmpla cu căsnicia Soniei și a lui Tudor Caragea, urmărind episodul cu numărul nouã al serialului “Fructul oprit”. Tot în episodul din această seară, Alex va lua o decizie importantă legată de relația lui cu Ella, iar Ana le va da mari emoții celor dragi, după ce aceștia o vor găsi prăbușită în casă.

 În fiecare zi de miercuri, de la ora 20.00, serialul Fructul oprit se vede la Antena 1!

×
Subiecte în articol: Fructul Oprit