x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Moartea lui Ipu: de la Amza Pellea la Gerard Depardieu

Moartea lui Ipu: de la Amza Pellea la Gerard Depardieu

de Sebastian S. Eduard    |    14 Mar 2013   •   10:01
Moartea lui Ipu: de la Amza Pellea la Gerard Depardieu

Vedeta incontestabilă a acestui sfârşit de săptămână este pelicula “Condamnat la viaţă”. Probabil că veţi recunoaşte subiectul, pentru că este vorba de o ecranizare după “Moartea lui Ipu” de Titus Popovici.

Nuvela a mai fost ecranizată în 1971 sub titlul “Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte”. Regia i-a aparţinut lui Sergiu Nicolaescu, iar rolurile principale au fost interpretate de Amza Pellea şi Cristian Şofron. În alte roluri i-am putut întâlni pe Ion Besoiu, Gheorghe Dinică, Iurie Darie, Ernest Maftei sau Octavia Cotescu.

Revenind în actualitate, “Condamnat la viaţă” este o coproducţie franco-română . Ipu este un soldat francez rămas într-un sat din Transilvania după ce o rană gravă din primul război mondial i-a afectat memoria. Un soldat german este găsit mort la marginea satului de către un băiat de 11 ani. Întrucât nu se ştie cine este vinovatul, iar ofiţerii germani ameninţă că vor executa câţiva dintre fruntaşii satului dacă nimeni nu se va preda, elita încearcă să-l convingă pe Ipu, "nebunul satului", să-şi asume vina în schimbul promisiunii unei înmormântări fastuoase şi a unor recompense. Povestea e una despre prietenie, umanitate şi sacrificiu, o tragicomedie. Din distribuţie fac parte Gerard Depardieu, Harvey Keitel, Bogdan Iancu, Gheorghe Visu, Daniela Nane, Nicodim Ungureanu.

×