x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film „Narcos” deschide „Lunea Mafioților” la TNT

„Narcos” deschide „Lunea Mafioților” la TNT

de Magdalena Popa Buluc    |    15 Noi 2019   •   17:08
„Narcos” deschide „Lunea Mafioților” la TNT

Serialele „Narcos”, „4 Blocks”, „O Doutrinador”, „Un gallo para Esculapio” și „El Lobista”, producții realizate în America Latină și Europa vor fi difuzate de postul TNT, începând cu 18 noiembrie. Serile de luni vor fi dedicate băieților răi și vor purta titlul generic de „Lunea Mafioților”.

 

Primul sezon din „Narcos” (2015) va avea premiera pe 18 noiembrie, de la ora 21.00. Timp de cinci săptămâni, câte două dintre cele zece episoade vor fi difuzate în fiecare luni, de la aceeași oră.

Bazat pe povestea lui Pablo Escobar, fondatorul și unicul șef al cartelului din Medellín, serialul urmărește ascensiunea celebrului baron columbian al drogurilor. Născut într-o familie de fermieri, Escobar a renunțat la vânzarea de bunuri obținute ilegal pentru a se axa pe distribuirea de cocaină, afacere care i-a adus rapid miliarde, dar și o mulțime de agenți DEA (Departamentul de Combatere a Drogurilor) pe urme.

 

Producția a primit, între altele, două nominalizări la Globurile de Aur (cel mai bun serial dramatic, cel mai bun actor într-un serial dramatic – Wagner Moura), trei selecții la Primetine Emmy Awards și una la BAFTA.

Din distribuție mai fac parte Pedro Pascal, Boyd Holbrook, Alberto Ammann și Paulina Gaitan.

 

 

„Narcos” va fi urmat de sezonul al treilea din serialul „4 Blocks” (Germania), de serialele „Justițiarul/ O Doutrinador” (Brazilia), „Cocoșul de luptă/ Un gallo para Esculapio” (Argentina) și „Lobbyistul/ El Lobista” (Argentina).

 

Cel de-al treilea sezon al serialului „4 Blocks” va avea premiera la TNT pe 9 decembrie, de la ora 23.10 și, în fiecare luni, vor fi difuzate câte două episoade.

În vreme ce noi adversari își fac apariția în Berlin și foștii aliați se transformă în rivali periculoși, aroganța, ura, precum și devotamentul fără limite și iubirea amenință distrugerea clanului Hamady în sezonul 3. Cea mai mare amenințare poate veni chiar din interiorul clanului. E capabil Toni să își apere familia și cartierul pentru ultima oară sau va pierde totul?

 

Din distribuție fac parte Kida Khodr Ramadan, Veysel Gelin, Oliver Masucci, Almila Bagriacik și Maryam Zaree.

 

În luna ianuarie, la TNT, vor fi difuzate primele șapte episoade din serialul brazilian „Justițiarul/ O Doutrinador” (2019), adaptare a unei controversate reviste de benzi desenate.

 

Miguel (interpretat de Kiko Pissolato) este agent DEA, expert în armament. După o trauma suferită, el pleacă într-o călătorie în care speră să se regăsească și își asumă rolul de justițiar mascat. El decide să facă dreptate cu propriile mâini exterminând politicieni și oameni de afaceri corupți. Obiectivul său este să stârpească o gașcă de politicieni și bandiți care au început să guverneze statul brazilian. 

 

 

Primul sezon al serialului argentinian „Cocoșul de luptă/ Un gallo para Esculapio” (2017), cu zece episoade, va urma, la TNT, în luna februarie.

 

Nelson (interpetat de Peter Lanzani), un tânăr umil din Misiones, călătorește la Buenos Aires pentru a-i cumpăra fratelui lui un cocoș de luptă. Fiindu-i aproape imposibil să găsească ceea ce caută, ajunge să aibă legături cu Chelo, un personaj sinistru care s-ar putea să fie implicat în dispariția fratelui său. Decis să descopere ce s-a întâmplat, Nelson se implică în banda condusă de Chelo Esculapio (jucat de Luis Brandoni), iar curând se trezește într-un război violent dintre bande.

 

 

„Lobbyistul/ El Lobista” (2018), care are zece episoade, va completa seria „Lunea Mafioților”. În centrul serialului se află Matías Franco (interpretat de Rodrigo De La Serna), un „manager al intereselor” unor companii, corporații și indivizi. Misiunea lui este să intermedieze, influențeze și să pună presiune asupra cunoscuților lui de la putere pentru a încheia afaceri profitabile pentru clienții săi. Încearcă să încheie cea mai bună afacere făcând echipă cu pastorul Elián Ospina (jucat de Darío Grandinetti), dar ajunge să atragă atenţia autorităților. Când o cunoaşte pe fotografa Lourdes Inzillo (jucată de Julieta Nair Carvo), va pune sub semnul întrebării tot ceea ce credea că e adevărat.

 

×