x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film O porţie de chiftele în 3D

O porţie de chiftele în 3D

de Sebastian S. Eduard    |    29 Noi 2009   •   00:00
O porţie de chiftele în 3D

Un film în 3D pe care nu trebuie să-l pierdeţi. În primul rând pentru că e în 3D, în al doilea rând pentru că este foarte, foarte amuzant.



5407-107934-cloudywithachanceofmeatballs767499l.jpgInventatorul în devenire Flint Lockwood este un geniu cam asocial, care scorneşte cele mai ciudate invenţii văzute vreodată. Şi cu toate că invenţiile lui, de la pantofii cu autospray şi până la translatorul-maimuţă, au fost nişte eşecuri răsunătoare care au creat o mulţime de probleme în micul orăşel al inventatorului, Flint nu se dă bătut. El vrea să descopere ceva care să-i facă pe oameni fericiţi. Când ultima maşinărie inventată de Flint pentru a transforma apa în mâncare distruge din greşeală întreaga piaţă centrală a oraşului, sărind în aer până la nori, el crede că şansa lui de a deveni inventator s-a pierdut definitiv. Dar deodată se întâmplă un lucru neaşteptat - din norii unde zburase maşinăria încep să cadă cheeseburgeri. Deci maşina lui funcţionează!  Ploaia de mâncare devine un succes instantaneu, iar Flint se împrieteneşte pe dată cu Sam Sparks, o prezentatoare a rubricii meteo, care venise în oraş pentru  a comenta ceea ce numea ea "cel mai important fenomen meteorologic din istorie".

Dar atunci când oamenii lacomi încep să ceară tot mai multă mâncare, maşinăria începe să se comporte haotic, împroşcând lumea cu tornade de spaghete şi chiftele uriaşe. Când oraşul e pe cale să fie îngropat sub munţi de bezele şi cascade de pepeni verzi, Flint şi Sam trebuie să-şi folosească experienţa şi priceperea pentru a opri maşina şi pentru a restaura normalitatea în oraş.

Nou pe DVD

5407-107936-spread.jpg
Playboy de L.A.
Tânăr, înalt şi frumos, ofer doamnelor sex şi distracţie în schimbul unui trai de lux. Aceasta e deviza unui adevărat Playboy de L.A. Nikki (Ashton Kutcher), un tânăr lipsit de inhibiţii şi orice urmă de moralitate, care ştie foarte bine ce vrea de la viaţă. După un lung periplu prin dormitoarele femeilor bogate şi disponibile, Nikki pare în final să-şi găsească locul în viaţa Samanthei (Anne Heche), o avocată de succes, extrem de bogată. Dar... niciodată să nu spui niciodată, pentru că Nikki se trezeşte prins în mrejele unei chelneriţe sărace...

5407-107935-mr.troopmom.jpgMamă de ocazie
Trebuie să fii un anumit gen de tată pentru a fi în stare să joci şi rolul de mamă! George Lopez îl interpretează pe Eddie Serrano, un văduv care încearcă să fie şi mamă, şi tată pentru fiica lui de 13 ani. Din dorinţa de a se înţelege cu tânăra Naomi, Eddie se oferă voluntar să însoţească trupa Spring Action Classic la Hulka's Rock - fără să-şi dea seama că va fi singurul tip printre fete. Cursele pe funie, fotbalul în canoe şi "războaiele" în nămol cu mingea sunt câteva dintre obstacolele prin care trebuie să treacă Eddie pentru a ajunge la inima fiicei sale.

×
Subiecte în articol: film