x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Pedro Pascal a spus că serialul "Narcos" nu poate continua

Pedro Pascal a spus că serialul "Narcos" nu poate continua

26 Sep 2017   •   16:08
Pedro Pascal a spus că serialul "Narcos" nu poate continua

Vedeta serialului Narcos, produs de Netflix, Pedro Pascal, cel care interpretează rolul agentului din Direcţia Antidrog, Javier Pena, spune că serialul nu poate continua, dacă echipa nu poate fi ţinută în siguranţă , după ce un manager al locurilor de filmare pentru serial a fost împuşcat în Mexic, scrie The Telegraph.

Carlos Munoz Portal, în vârstă de 37 de ani, a fost găsit mort în maşina sa, în această lună, când căuta locuri noi pentru a filma sezonul patru al serialului.

Pedro Pascal a declarat că producătorii ar trebui să găsească o modalitate prin care să protejeze membrii serialului. Într-un interviu acordat TMZ, Pedro Pascal a spus că asasinarea lui Carlos Munoz Portal este o tragedie. Acesta a declarat că nu crede că serialul mai poate continua, în condiţiile de faţă. “Nu au cum să îl mai continue, dacă nu suntem în siguranţă. Vorbim de vieţi omeneşti. Dacă vor să îl continue, trebui să găsească o cale pentru a proteja oamenii.”

Fratele lui Pablo Escobar, Robert De Jesus Escobar Gaviria, a sugerat că serialul ar trebui să angajeze asasini pentru a putea continua filmările pentru sezonul patru, după ce a aflat de moartea lui Carlos Munoz Portal.

“Nu vreau ca Netflix sau altă companie de producţie să filmeze în Medellin sau în Columbia pelicule care au legătură cu mine sau cu fratele meu Pablo, fără să aibă autorizarea de la Escobar Inc. Este foarte periculos. Mai ales fără binecuvântarea noastră. Aceasta este ţara mea.”, a mai spus fratele lui Pablo Escobar.

×