x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Phoenix, Paltrow, Rosselini

Phoenix, Paltrow, Rosselini

de Sebastian S. Eduard    |    23 Aug 2009   •   00:00
Phoenix, Paltrow, Rosselini

Joaquin Phoenix ("Gladiatorul", "Povestea lui Johnny Cash") revine în sălile de cinema într-o dramă romantică.





Alături de el le întâlnim pe Gwyneth Paltrow şi Isabella Rossellini, două actriţe care fac în această producţie partituri extrem de interesante.

După o tentativă de suicid, un tânăr tulburat se mută în casa părinţilor, un apartament din Brooklyn; mai curând decât se aştepta, intră în viaţa lui două femei - o vecină frumoasă şi volatilă, prinsă într-o poveste de dragoste vătămătoare, şi minunata fiică a noului partener de afaceri al tatălui său.

"Iubire la New York/Two Lovers" este o dramă romantică clasică care se desfăşoară în lumea destul de izolată din Brighton Beach, Brooklyn. Este povestea lui Leonard (Joaquin Phoenix), un tânăr atrăgător, dar tulburat, care se mută în casa în care şi-a petrecut copilăria, după ce încercase să-şi ia viaţa. În timp ce încearcă să-şi revină, sub privirile pline de grijă ale părinţilor care se străduiesc - fără să reuşească - să înţeleagă ce se petrece cu fiul lor, întâlneşte două femei. Una dintre ele este Michelle (Gwyneth Paltrow), o vecină superbă şi misterioasă - o fiinţă exotică care pare străină de mediul Brighton Beach, unde a crescut Leonard. Între timp, părinţii încearcă să-l aşeze la casa lui cu Sandra (Vinessa Shaw), o fată drăguţă şi iubitoare, care este fiica omului de afaceri pe cale de a cumpăra afacerea familiei, o curăţătorie.

O posibilă poveste de dragoste cu Sandra este complicată de apariţia lui Michelle, vecina misterioasă. Viaţa fetei intrase într-o spirală descendentă, are o relaţie destructivă cu un bărbat şi îl atrage şi pe Leonard în acest cerc vicios. Michelle pare să se îndrăgostească de Leonard, care nu-i poate rezista, în vreme ce familia lui îl împinge într-o relaţie serioasă cu Sandra. Vine momentul în care Leonard trebuie să facă o alegere imposibilă - între dragostea pasională şi dragostea confortabilă, sau, între o viaţă plăcută şi tihnită, şi riscul de a cădea din nou în întunericul care era cât pe ce să-l ucidă.

×
Subiecte în articol: film