x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Primetime Emmy 2018 - "Game of Thrones", cel mai bun serial dramatic

Primetime Emmy 2018 - "Game of Thrones", cel mai bun serial dramatic

18 Sep 2018   •   07:23
Primetime Emmy 2018 - "Game of Thrones", cel mai bun serial dramatic

"Game of Thrones" a fost desemnat cel mai bun serial dramatic la cea de-a 70-a ediţie a galei de decernare a premiilor Primetime Emmy, ce a avut loc în noaptea de luni spre marţi la Microsoft Theater din Los Angeles. 

 

Serialul "Game of Thrones", produs de postul HBO, este o dramă fantasy cu accente medievale şi se inspiră din romanele scriitorului american George R.R. Martin. Producţia de televiziune a câştigat luni seară pentru a treia oară trofeul suprem la gala premiilor Primetime Emmy - cel mai bun serial dramatic -, în contextul în care ultimul său sezon, cel de-al optulea, va fi difuzat în prima parte a anului 2019. 

La această categorie au mai fost nominalizate serialele "The Americans", "The Crown", "The Handmaid's Tale", "Stranger Things", "This Is Us" şi "Westworld". 

Gala premiilor Primetime Emmy 2018, difuzată de postul de televiziune NBC, a fost prezentată de actorii Michael Che şi Colin Jost. AGERPRES

×
Subiecte în articol: primetime emmy Game of Thrones drama premii