x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Producătorul păpuşilor Barbie se lansează în cinematografie

Producătorul păpuşilor Barbie se lansează în cinematografie

09 Sep 2018   •   17:50
Producătorul păpuşilor Barbie se lansează în cinematografie

Compania Mattel, producătorul celebrelor păpuşi Barbie, a anunţat că se va lansa în domeniul producţiei de filme prin înfiinţarea unei divizii speciale, în speranţa redresării financiare a grupului, care se confruntă în ultimii ani cu o scădere a vânzărilor, informează AFP. 

Această divizie va fi condusă de Robbie Brenner, producătoare a filmului "Dallas Buyers Club", care i-a adus americanului Matthew McConaughey premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal. 

Obiectivul acestei divizii speciale va fi "de a dezvolta şi de a produce filme inspirate din mărcile emblematice şi mondial cunoscute ale companiei", au explicat reprezentanţii grupului Mattel, într-un comunicat dat publicităţii joi seară. 

Pe lângă păpuşile Barbie, grupul Mattel produce maşini miniaturale Hot Wheels, jucării pentru copii Fisher-Price şi păpuşi American Girl. Compania a produs şi câteva desene animate, dar s-a ţinut până acum departe de industria cinematografică. 

Robbie Brenner va trebui să răspundă criticilor din piaţa financiară, care s-au declarat uimiţi de faptul că Mattel nu s-a gândit până acum să transforme eroii din gamele sale de jucării în personaje cinematografice, aşa cum au procedat - cu succes - grupurile rivale Hasbro ("Transformers") şi Lego ("The Lego Movie"). 

Aflat la conducerea grupului Mattel de la sfârşitul lunii aprilie, Yvon Kreiz, noul CEO al companiei, are ambiţia de a găsi noi surse de venituri prin transformarea Mattel într-un producător de superproducţii cinematografice hollywoodiene şi prin exploatarea financiară a licenţelor. 

El consideră că grupul ar putea obţine venituri considerabile graţie unor încasări generate de lansările din cinematografe şi unor redevenţe, dacă Mattel va profita de pe urma portofoliului său de mărci emblematice. 

Grupul Mattel se confruntă cu o scădere a vânzărilor sale de mai mulţi ani, fiind afectat de dominaţia exercitată de jocurile video şi jocurile electronice. 

În plus faţă de interesul pentru cinematografie, Yvon Kreiz doreşte să facă şi economii: la sfârşitul lunii iulie, Mattel a anunţat suprimarea unui număr de 2.200 de posturi din filialele sale din lumea întreagă şi vânzarea fabricilor sale de producţie din Mexic. 

În al doilea trimestru al acestui an, Mattel şi-a sporit pierderile, înregistrând un deficit de 240,9 milioane de dolari la o cifră de afaceri de 840,7 milioane de dolari, în scădere cu 13,7% în comparaţie cu 2017. AGERPRES

×