x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Record: Peste 12.000 de spectatori la comedia „6,9 pe scara Richter”, după primul weekend

Record: Peste 12.000 de spectatori la comedia „6,9 pe scara Richter”, după primul weekend

de Diana Scarlat    |    27 Ian 2017   •   11:42
Record: Peste 12.000 de spectatori la comedia „6,9 pe scara Richter”, după primul weekend
Sursa foto: Toma Laptes

Din 20 ianuarie, comedia 6,9 pe scara Richter în regia lui Nae Caranfil a fost lansată în cinematografele din țară și a fost un real succes, cu peste 12.000 de spectatori din primul weekend.

 

După filme celebre, precum Filantropica, Restul e tăcere sau Closer to the Moon, regizorul Nae Caranfil a reușit, cu cel de-al șaptelea lungmetraj al lui, să genereze o adevărată terapie prin râs. „Râsul e terapie. Și deși nu eu am descoperit asta, îmi place să practic”, a declarat regizorul.

 

Nae Caranfil și actrița Maria Obretin au participat ieri la proiecțiile de gală de la Iași - Ateneul din Iași, iar astăzi vor fi prezenți la proiecțiile de la Suceava – Cinema Modern, de la ora 17.00 și ora 20.00.

 

„Poți să râzi de orice, dar nu oricând. S-au făcut comedii despre război, s-au făcut comedii despre boală, s-au făcut comedii despre moarte. Îmi amintesc că, în toată jalea de după seismul din '77, începuseră să apară – mai întâi timid, apoi cu din ce în ce mai mult aplomb – bancuri!” și recunoaște că „râsul e terapie, și deși nu eu am descoperit asta, îmi place să practic”, mai spune Nae Caranfil, regizorul, scenaristul și autorul pieselor muzicale din 6,9 pe scara Richter.

 

Regizorul Nae Caranfil a explicat că s-a gândit, în 2010, la o dramă despre obsesia cutremurelor devastatoare și a sfârșitului lumii, dar a ieșit cea mai siropoasă comedie, cu pasaje de musical. Nu se putea aborda altfel avalanșa de „știri” din calendarul mayaș și din scrierile lui Nostradamus, reinterpretate, în combinație cu baba Vanga și alți prevestitori ai celor mai rele fenomene, care deja fac parte dintr-un folclor urban contemporan al tragediilor imaginate, mai ales după ce sfârșitul lumii a fost anunțat și s-a amânat de cel puțin 20 de ori, din 2010 până astăzi.

×