x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Regizorul James Cameron, dat în judecată pentru plagiat la "Avatar"

Regizorul James Cameron, dat în judecată pentru plagiat la "Avatar"

07 Mar 2010   •   00:00

Un scriitor chinez intenţionează să îl dea în judecată pe regizorul american James Cameron şi să îi ceară daune de 147 de milioane de dolari, acuzându-l că a plagiat un roman scris de el în 1997 pentru scenariul peliculei "Avatar", informează presa chineză, citată de RIA Novosti.

Scriitorul chinez Zhou Shaomou a iniţiat o acţiune în instanţă la Înalta Curte de Justiţie din Beijing şi susţine că 80% din intriga şi motivele tematice din Avatar sunt similare cu cele din romanul său, "Tale of the Blue Crows", publicat în 1997.

Povestea semnată de autorul chinez are ca temă călătoria a şase astronuaţi spre o planetă îndepărtată, populată de creaturi cu piele albastră. Autorul pretinde că atât locul unde se defăşoară acţiunea, cât şi personajele sunt similare cu cele din "Avatar".

Lungmetrajul "Avatar", care a costat peste 500 de milioane de dolari - 300 de milioane de dolari pentru producţie şi 200 de milioane de dolari pentru promovare -, a câştigat, recent, două premii Globul de Aur, la categoriile "cel mai bun film" şi "cel mai bun regizor", şi este considerat unul dintre marii favoriţi la premiile Oscar, unde are nouă nominalizări.

×
Subiecte în articol: film