Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Scheletic, în blugi şi fără tricou, tânărul se ridică de pe pat şi se îndreaptă furios către bărbatul din faţa sa. “Aloo, tataaa, păpicaaa ... se apropie oraaa”. Bărbatul îl priveşte calm şi îi spune că mai trebuie să aştepte puţin. Scena face parte din Rocker, ultimul film al unuia dintre regizorii români ai “noului val”, Marian Crişan.
Pelicula redă povestea unui bărbat de 45 de ani a cărui viaţă se învârte în jurul a două lucruri: dependenţa de droguri şi pasiunea pentru rock a fiului său, pe care acesta o împărtăşeşte şi o susţine. Simbolic, povestea descrie starea actuală a cinematografiei româneşti. Prinsă între talentul testat al regizorilor noului val şi lipsa cronică de finanţare, industria cinematografică românească îşi caută furibund o identitate care să îi asigure existenta şi dezvoltarea.
Citeste si De ce s-au impacat Turcia si Israel
Soluţii, însă, nu prea apar. Singura speranţă prinde formă în talentul regizorilor care au reuşit să capteze atenţia Europei şi, în oarecare măsură, şi banii acesteia.
Citeste si Pare IREAL, dar e adevarat si e de aur : ADMIRATI Pagoda Shwe Dragon
Consacraţi de premiile primite la marile festivaluri, aceştia nu reuşesc însă să treacă peste capitolul numit România. De la ţara lor îşi doresc normalitatea pe care au găsit-o în ţările Europei - promovarea filmelor produse, cinematografe mai multe, finanţări mai generoase ... Restul e tăcere!
Citeste si O calatorie FASCINANTA pe Everest, la 7.000 de metri
Scena 1, Dubla 1: Finanţarea
Prima oprire în cadru - un drum lung, sinuos, la capătul căruia se află Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC), o instituţie creată în 1937. Este un drum dificil de parcurs, către o instituţie celebră pentru modul obscur şi învechit în care înţelege să finanţeze producţiile autohtone.
„CNC alocă bani folosind un algoritm matematic destul de complicat, bazat pe punctaje. Se pleacă de la un concurs anual în cadrul căruia fiecare producator îşi înscrie proiectele, iar acestea sunt evaluate, folosindu-se o grila savantă în care se notează scenariul, producătorul – în funcţie de rezultatele precedente ale casei de producţie – şi de perfomanţele regizorului”, explică regizorul şi producătorul Tudor Giurgiu.
Acest sistem are însă şi o mare doză de comic, deoarece, aparent, scenariile nu sunt cunoscute, dar se ştie, dupa ce sunt citite, care îi aparţine lui Cristian Mungiu, de exemplu, sau lui Corneliu Porumboiu.
Citeste si SECRETUL lui Whitney Houston, dat in vileag de FBI
„În mod normal, în toate ţările civilizate, de la modelul scandinav, perfect în opinia mea, până la Europa de Vest, există un format mult mai simplu în care nu ai nevoie de termene fixe sau alte chestiuni de acest gen. Proiectele sunt primite constant de-a lungul anului, iar CNC-ul local se întâlneşte cu producătorul şi se discută despre proiect şi finanţare. În aceste sisteme există un management bazat pe discuţii, în timp ce la noi se iau decizii cu uşile închise, într-un mod total netransparent”, explică Giurgiu, care deţine casa de producţie Libra Film.
În sistemul autohton, descris de Giurgiu, banii de la CNC au mers, de foarte multe ori, la producători care, pe lângă faptul că au venit cu producţii de o calitate îndoielnică, au obţinut astfel şi privilegiul de a fi scutiţi de efortul de a mai accesa finanţare suplimentară.
Explicaţia acestui fenomen ţine tot de cutumele magicului tărâm mioritic. Finanţarea primită de la CNC este accesată sub forma unui credit rambursabil fără dobândă, deşi în mai toată Europa statul oferă subvenţii pentru susţinerea producţiilor cinematografice.
În România, banii acordaţi de CNC trebuie să se întoarcă la această instituţie în termen de 10 ani, iar producătorii care nu reuşesc să ramburseze integral finanţarea sunt nevoiţi să cedeze filmul creditorului.
Citeste si Unii construiesc locuri de VIS. PRIVITI, aveti ce vedea !
„Pentru unii, această formulă este foarte convenabilă, deoarece nefăcând perfomanţă, nu îi deranjează să piardă drepturile asupra filmului. În schimb îşi trag din acea finanţare banii necesari pentru salarii sau alte cheltuieli”, explică Anca Puiu, producător şi deţinător, alături de regizorul Cristi Puiu, a casei de producţie Mandragora Films.
Indiferent de buna sau reaua credinţă a producatorilor, un lucru este clar - cei mai mulţi dintre ei nu au cum să returneze creditele şi, astfel, devin toţi datori la CNC.
Citeste si ATENTIONARE! Salata verde din supermarketuri, mai periculoasă decât un hamburger de vită
„Cu cat eşti mai harnic şi produci mai multe filme, cu atât devii mai dator. De aceea, singurul criteriu real pentru a aprecia performanţa producătorului este în ce măsura reuşeşte să atraga în proiect aportul mai multor coproducători, co-finanţatori, aşa încât banii de la CNC să aibă o pondere mică în proiect. Şi, evident, să producă un film care să aibă succes de spectatori sau la festivaluri”, completeaza Giurgiu.
Citeste mai mult pe incomemagazine.ro
