x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Rodica Lazăr se alătură distribuției serialului “Fructul oprit”

Rodica Lazăr se alătură distribuției serialului “Fructul oprit”

14 Mar 2019   •   12:48
Rodica Lazăr se alătură distribuției serialului “Fructul oprit”
Sursa foto: Gabriela Arsenie

Îndrăgita actriță Rodica Lazăr se alătură echipei “Fructul oprit”, urmând să aibă prima apariție în serial, miercuri 20 martie, de la ora 20.00, la Antena 1. Telespectatorii o vor putea vedea pe aceasta în rol de procuror.

Actriță cu o vastă experiență în lumea artistică, Rodica Lazăr completează distribuția “Fructul oprit”, putând fi văzută în episodul 27 din cel de-al doilea sezon al producției, care se va difuza săptâmâna viitoare.

Pe platourile de filmare ale serialului, aceasta a avut ocazia să se reîntâlnească cu persoane dragi cu care a colaborat de-a lungul timpului. “Sunt foarte puțini oameni în această echipă cu care nu am mai lucrat, fie că este vorba de colegii actori, fie că este vorba de colegii din celelalte departamente, așa că intrarea mea în acest proiect a fost ușoară. Am o relație veche și cordială cu Ruxandra Ion, deci totul a decurs firesc. “<< Fructul oprit >> este un serial cu succes la oameni, pe care îl fac niște oameni foarte faini, așa că nu pot decât să fiu foarte bucuroasă că fac parte din el”, mărturisește Rodica Lazăr, care va interpreta în serialul de la Antena 1  rolul unui procuror, a cărui misiune va fi să se ocupe de conflictul dintre Alex și Adrian, încheiat cu focuri de armă.

De-a lungul timpului, Rodica Lazăr a făcut parte din numeroase proiecte artistice, spectacole de teatru, seriale (“Îngerașii”, “Aniela”), filme de scurt metraj, dar și filme de lung metraj ("Moartea domnului Lăzărescu", "Carmen", "Orizont" etc.), iar miercuri – 20 martie, de la ora 20.00, telespectatorii Antenei 1 o vor putea vedea în “Fructul oprit”.  

×
Subiecte în articol: Rodica Lazăr Fructul Oprit