x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Roman Polanski lucrează din închisoare la noul său film

Roman Polanski lucrează din închisoare la noul său film

14 Oct 2009   •   00:00

Roman Polanski, aflat într-o închisoare în Elveţia din 26 septembrie, pune la punct ultimele detalii ale celui mai recent film al său, după cum a declarat prietenul său, scriitorul Robert Harris, marţi, la Cheltenham Literature Festival, pentru publicaţia The Times.



Robert Harris semnează scenariul peliculei "The Ghost", pe care Polanski - care luptă împotriva unei posibile extrădări în SUA, unde a fost condamnat pentru întreţinerea de relaţii sexuale cu o minoră de 13 ani, în 1977 - intenţionează să o lanseze la Festivalul de Film de la Berlin din februarie 2010. Roman Polanski l-a contactat recent pe compozitorul Alexandre Desplat, cunoscut pentru coloana sonoră a unor filme precum "Regina" şi "Strania poveste a lui Benjamin Button".

Regizorul în vârstă de 76 de ani a fost arestat la Zurich, pe 26 septembrie, la 31 de ani după ce a fost condamnat în SUA. El a recunoscut la momentul respectiv că a întreţinut relaţii sexuale cu Samantha Geimer, un model în vârstă de 13 ani angajat de el pentru o şedinţă foto, şi a fugit din SUA, în februarie 1978, când şi-a dat seama că va avea parte de o sentinţă cu o lungă perioadă de detenţie.

Potrivit lui Harris, filmul "The Ghost", în care joacă Pierce Brosnan, în rolul unui premier britanic acuzat de crime de război, va fi terminat în concordanţă cu dorinţele lui Polanski. Acesta a terminat de editat filmul chiar în ziua în care a fost arestat. "Ce vor crede oamenii despre film este o altă discuţie", a spus Robert Harris, adăugând că nu ştie dacă filmul "se va putea ridica deasupra împrejurărilor în care se află acum regizorul". "Vom testa limitele ideii că nu există publicitate negativă", a mai spus scriitorul. De asemenea el a precizat că nu crede că Polanski poate da telefoane din celulă, dar îşi poate face cunoscute dorinţele.

Arestarea lui Polanski a împărţit opinia publică. Cei mai mulţi comentatori din SUA vor ca Polanski să fie adus în faţa legii, însă francezii nu au fost de acord. Regizorul a trăit în Franţa fără grija extrădării, având cetăţenie franceză. Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a spus că speră într-o "rezolvare rapidă".

Harris a spus că nu îi scuză lui Polanski fapta săvârşită, dar crede că povestea este mai complicată decât a fost prezentată de unii comentatori. Polanski a pledat vinovat la acuzaţia de relaţii sexuale ilegale, după ce s-a înţeles cu procurorii pentru ca aceştia să renunţe la acuzaţiile de viol şi administrare de droguri, care ar fi impus o sentinţă de închisoare pe viaţă. Polanski a fugit apoi din SUA, pentru că a aflat că va fi totuşi incarcerat. "Nu prea avea de ales decât să fugă. Am ajuns să îl cunosc foarte bine. El mi-a cunoscut mie copiii, eu îi cunosc pe copiii lui. Practic a fost în regim de supraveghere timp de 32 de ani. Să i se întâmple aşa ceva acum..., mi se pare că este tratat urât, mai ales că însăşi victima a spus că nu vrea ca el să mai fie urmărit", a mai declarat scriitorul.

Robert Harris a mai spus că nu se teme pentru propria reputaţie, prin asociere cu Polanski, ci speră numai ca prietenul său să poată lupta împotriva extrădării, pentru a îşi putea vedea familia. Aceste proceduri durează o bună parte dintr-un an. El este un om puternic. A trecut prin multe. Dacă cineva poate trece prin asta, el este acela", a mai spus Harris. Viaţa lui Polanski a fost marcată de tragedie. Mama lui a fost omorâtă în lagărul de la Auschwitz, iar în 1969, soţia lui, Sharon Tate, însărcinată pe atunci în opt luni, a fost ucisă de membri ai sectei lui Charles Manson.

Robert Harris a mai spus că Polanski vrea să termine filmul chiar dacă este în închisoare. "Este un coşmar să ne gândim că regizorul ar putea fi închisoare în acel moment (când va fi lansat filmul, n.r.), dar va trebui să ne descurcăm pe măsură ce situaţia evoluează. Sunt sigur că ar vrea ca filmul să îşi urmeze cursul, după ce a lucrat la el timp de doi ani", a mai declarat acesta. Avocaţii lui Roman Polanski, arestat la sosirea în Elveţia, în baza unui mandat emis de SUA, au făcut două cereri de punere în libertate, precum şi două recursuri, la Ministerul Justiţiei şi la Tribunalul din Bellinzone, însă Ministerul elveţian al Justiţiei se opune eliberării condiţionate a cineastului.

Polanski era unul dintre cei mai apreciaţi regizori de la Hollywood la sfârşitul anilor '60 şi începutul anilor '70, pentru stilul avangardist al filmelor sale, printre care se numără "Rosemary's Baby" şi "Chinatown". În 2003, el a câştigat Oscarul pentru cel mai bun regizor, pentru filmul "Pianistul", însă nu a putut merge în SUA să-şi ridice premiul.

×
Subiecte în articol: film