x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Salma Hayek a încheiat un contract preferențial cu HBO Max

Salma Hayek a încheiat un contract preferențial cu HBO Max

19 Iun 2020   •   12:17
Salma Hayek a încheiat un contract preferențial cu HBO Max
Sursa foto: antena3

Celebra actriță mexicană Salma Hayek a anunţat că Ventanarosa, compania sa de producţie, a încheiat un acord de colaborare preferenţial cu platforma de streaming HBO Max, transmite EFE.

Contractul a fost semnat pentru doi ani, timp în care HBO Max va beneficia preferențial şi va dezvolta proiectele propuse de Ventanarosa.

"Ventanarosa are posiblitatea de a transforma în realitate povestiri interesante şi reale şi suntem nerăbdători să îmbrăţişăm ideile care vor izvorî din acest parteneriat", a declarat Joey Chavez, vicepreşedinte executiv pentru producții drama al HBO Max.

Selma Hayek și-a redirecționat cariera spre producție, printre succesele sale fiind pelicula "Frida" şi serialul "Ugly Betty" (2006-2010).

A fost nominalizată la premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal, în "Frida" şi este considerată la Hollywood una dintre cele mai importante vedete latino.

A mai jucat în filme precum "Desperado" (1995), "From Dusk Till Dawn" (1996), "Wild Wild West" (1999) şi "Beatriz at Dinner" (2017).

Anul acesta, a lansat, alături de Javier Bardem şi Elle Fanning, filmul "The Roads Not Taken".

Pelicula a fost regizată de Sally Potter dar a avut premiera în momentul extinderii pandemiei de coronavirus, motiv pentru care difuzarea sa a fost4 oprită din cinematografe, dar poate fi vizionată în streaming.

Selma Hayek are în proiect şi filmul din universul Marvel "The Eternals", comedia "The Hitman's Wife's Bodyguard" şi producţia pentru Amazon "Bliss".

×
Subiecte în articol: Salma Hayek hbo mx ventanarosa