x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Scenografa Viorica Petrovici şi nominalizarea César

Scenografa Viorica Petrovici şi nominalizarea César

de Maria Sârbu    |    29 Ian 2012   •   21:00
Scenografa Viorica Petrovici şi nominalizarea César

Regizorul Radu Mihaileanu spunea intr-un interviu publicat in Jurnalul National ca scenografii Viorica Petrovici si Cristian Niculescu – sotul ei – sunt doi creatori geniali. De aceea i-a avut in echipa la aproape toate filmele sale. Cel mai nou lungmetraj al regizorului francez de origine romana – "La source des femmes", prezentat anul trecut la Cannes, i-a adus, zilele acestea, Vioricai Petrovici o nominalizare la Premiul César, la categoria Cele mai bune costume. César reprezinta trofeul acordat pentru film in Franta, nominalizarile fiind facute de membri ai Academiei de Arta si Tehnica Cinematografica.

Este o mare izbanda pentru sce­no­grafa noastra, care de altfel a primit si alte distinctii importante de-a lungul bogatei sale activitati in teatru, film, opera si in arta plastica, printre care se numara si Premiul colectiv la Festiva­lul Filmului Francofon de la Montreal, pentru pelicula "Trahir", regizata de acelasi Mihaileanu.

Cu ocazia nominalizarii, Viorica Petrovici a declarat pentru Jurnalul National: "Cand nu te astepti, atunci vestile bune te coplesesc. Nu ma asteptam sa primesc aceasta nominalizare, mai ales intr-o lume in care filmul este privit cu exigenta si respect. Nu pentru ca nu as fi la un nivel, ci doar pentru faptul ca eu apartin anume altei lumi. Si totusi, iata, francezii au gasit de cuviinta sa fiu nominalizata alaturi de alte patru colege de breasla, selectate din cateva sute de filme cate se fac anual in Franta. Aceasta nominalizare este pentru mine premiul cel mai mare pe care l-am primit".

Filmarile au avut loc intr-un satuc din Maroc, iar tema abordata de Mihaileanu este conditia femeii musulmane, dintr-o comunitate mica. Era un domeniu mai putin cunoscut pentru Viorica Petrovici si Cristian Niculescu (decoruri), de aceea s-au documentat atent, profesionist, la Institutul Lumii Arabe din Paris, iar in perioada filmarilor romanii nostri le vorbeau celor din nordul Africii despre istoria lor. De aici probabil se trage victoria Vioricai Petrovici: a stiut cum sa-i im­bra­ce pe actorii si pe numerosii fi­guranti in filmul "La source des femmes". Erau vreo 80 de roluri. A stiut cum sa evite, pentru a nu iesi in evidenta, ceea ce facea ea de obicei. A luat elemente reale din acel sat marocan, combinandu-le in costume.

×
Subiecte în articol: viorica petrovici