x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Seria "Fast & Furious / Furios şi iute" va mai avea trei filme

Seria "Fast & Furious / Furios şi iute" va mai avea trei filme

01 Oct 2015   •   17:35
Seria "Fast & Furious / Furios şi iute" va mai avea trei filme

Actorul Vin Diesel a anunţat că seria "Fast & Furious" va fi compusă din 10 producţii cinematografice, urmând să mai fie realizate trei astfel de filme, conform starpulse.com.

Citeşte şi FAST AND FURIOUS, al treilea cel mai rentabil film. Ce încasări are (VIDEO)

"Fanii seriei 'Fast & Furious' sunt cei mai buni din lume... De când am devenit producător în 2008, mi-aţi fost mereu aproape oferindu-mi feedback care s-a dovedit extrem de valoros. Vă mulţumesc", a scris el într-un mesaj adresat fanilor pe Facebook.

"Partenerului meu de producţie, Neal (Moritz) i-ar plăcea ca eu să închei mai repede contractul cu un regizor, dar această franciză este mult prea specială, iar astfel de probleme trebuie rezolvate cu atenţie. Pentru a fi totul clar, nimeni nu a primit încă oferta de a regiza 'Fast 8' şi nu există încă un scenariu", a mai adăugat Vin Diesel.

El a precizat că va reveni printr-un post pe Facebook pentru a dezvălui numele regizorului căruia i se va propune să preia filmările pentru cel de-al 8-lea film al seriei.

Celebrul actor a precizat în încheierea postării sale că a promis studiourilor Universal că le va oferi "încă o trilogie pentru a încheia această saga".

Sursa: Agerpres



×