x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Supravieţuitorul. Sergiu Nicolaescu, o viaţă de poveste în lumea filmului

0
Autor: Oana-Maria Baltoc 01 Apr 2008 - 00:00
Supravieţuitorul. Sergiu Nicolaescu, o viaţă de poveste în lumea filmului
 

Veteranul cinematografiei româneşti ne-a primit în casa din Zambaccian, unde ne-a vorbit despre viaţa sa, cu realizări, sacrificii şi regrete. În mai puţin de două săptămâni îşi va lansa cel de-al 72-lea film din carieră, "Supravieţuitorul”. 


  • Jurnalul Naţional: Sunteţi unul dintre regizorii care au continuat să facă film şi după ‘89. A fost greu să tineţi pasul cu vremurile?
  • Sergiu Nicolaescu: Am avut întodeauna pretenţia că sunt foarte modern. Prin urmare, eu sunt înaintea vremurilor. Şi, fiind un bun profesionist, am depăşit mereu perioada în care am trăit. Am privit dincolo de evenimentele la care am fost martor şi care apar în multe dintre filmele mele.


  • Întotdeauna istoria a contat foarte mult în filmele dvs.
  • Adevărat, în viaţa mea cel mai mult m-am inspirat din istorie. Iar pasiunea pentru istorie o am de când eram copil. Mama e de vină pentru asta. Era o femeie extraordinară care îmi cânta cântece patriotice încă de când eram în leagăn. Acest lucru a contat foarte mult în devenirea mea. La fel şi copilăria mea, o copilarie fantastică, foarte lungă, cu vacanţe care durau 8 luni. Din cauza războiului făceam şcoală doar patru luni. Însă nu am avut adolescenţă. Am intrat direct în viaţă, din copilărie.


  • Aţi fost grăbit să acumulaţi cunoştinte, să vă maturizaţi…
  • Am terminat liceul în 2 ani, la doar 16 ani. Adică am dat câte două clase într-un singur an. Aşa am vrut eu şi aşa am făcut. Tot timpul voinţa mea a fost cea care m-a condus. Când i-am spus tatălui meu că am terminat liceul a rămas uimit. Şi asta pentru că părinţii mei nu au fost niciodată la şcoala. Nu a fost nevoie. Apoi am intrat la trei facultăţi cu profiluri foarte diferite: Belle Arte, Politehnică şi Şcoala de ofiţeri de marină. Am avut talent în foarte multe direcţii. Aveam talent la desen şi chiar dacă nu am ales Belle Arte ci Şcoala de ofiţeri am continuat să pictez toată viaţa. În perioada în care am fost senator, mai ales, am lucrat foarte mult. Şi chiar am avut câteva expoziţii care s-au ţinut în cadrul Senatului.


    L-au trimis pe tata la Canal
  • Aţi făcut însă trecerea de la inginerie la cinematografie.
  • Am ales Şcoala de ofiţeri de marină, pentru ca în cele din urmă să fac şi Politehnica, între 1948-1952. Din ‘52-până în ‘54 am lucrat în fabrica, iar din 1954 am venit ca inginer în cinematografie. Iniţial, ca inginer, ajunsesem şef de serviciu într-o uzină. La un moment dat, o parte am fost trimişi în funcţii importante în agricultură. Aşa am fost propus ca director al unui SMT care avea vreo 2.000 de autovehicule, un fel de gospodărie de stat. În clipa în care am auzit asta mi-am dat seama că sunt pierdut. Aveam un dosar cu probleme. Mă ascundeam pentru că tatăl meu a fost închis şi trimis la Canal după ce a fost eliberat. Tata fusese inginer de poduri şi căi ferate, iar regimul l-a băgat în puşcărie. Şi nu pentru că familia mea ar fi fost anticomunistă, pentru că tata nu a făcut niciodată politică, iar noi ne trăgeam dintr-o familie care nu avea nimic de-a face cu proletariatul.


  • Cum aţi primit vestea că tatăl dvs a fost arestat?
  • Eu eram la Şcoala de ofiţeri de marină când a fost arestat. Intrasem de câteva zile în vacanţa de Crăciun atunci când au venit, în 5 ianuarie 1948. Eram de faţă când l-au luat pe tata. Începuseră deja să lovească în familie. Ai mei au avut de suferit de pe urma regimului. Eu am fost cel care a reuşit, totuşi, să traiască bine atunci.


  • Aveaţi un dosar cu probleme, dar aţi ajuns să fiţi apreciat de comunişti…
  • La un moment dat nu a mai contat că aveam dosar prost. Nu au mai avut de ales. Filmele mele i-au convins. Mă placeau foarte mulţi oameni, ca şi acum de fapt. Am parte şi de invidii, din partea unor colegi de-ai mei. Dar cei mulţi m-au iubit întotdeauna.


  • Care este povestea primului dvs film?
  • Primul film a ieşit dintr-o dragostea veche de-a mea. Fiind ofiţer de marină am vrut să-l realizez sub apă. Întotdeauna mi-a plăcut să fac lucruri grele, inedite. Ori primele filmări sub apă, la mare adâncime, eu le-am făcut în România, în 1956. Lucram la Sahia Film şi am făcut un documentar de 10 minute care se numea "Scoicile nu au vorbit niciodată”. Prin urmare, primele mele filme au fost documentare. Le făceam ca inginer-şef al serviciului tehnic de la studioul Sahia. Apoi a urmat scurtmetrajul "Memoria trandafirului”, film care a fost prezentat la Cannes şi cumpărat de americani cu 20.000 de dolari. Asta în vreme ce pe atunci filmele se cumpărau cu 2.000-3.000 de dolari. De la Cannes, Mihai Duţă, care lucra la Romania Film, a anunţat în ţară că a vândut filmul la Columbia Pictures şi că americanii ar dori să mă vadă. Că mă aşteptau. Eu nu ieşisem până atunci peste graniţă. M-a chemat Crăciun, ministrul Culturii şi Educaţiei Socialiste, a deschis un sertar şi mi-a întins paşaporul şi biletul de avion. Am fugit repede acasă la mama şi i-am spus: "Mamă, plec în Franţa, la Cannes”. I-am spus că rămân acolo şi mi-a zis: "Rămai şi dacă ţi-o fi ţie bine, poate ne chemi şi pe noi”.


    La revedere, România!
    Cum vi s-a părut prima ieşire din ţară?
    Am fost uimit. Şi ţin minte, înainte de a pleca din ţară, pe aeroport, m-am uitat pe geam şi am zis "la revedere, România!”. E singura dată când m-am gândit să fug din ţară. Pe urmă, când am ajuns acolo şi m-am întâlnit cu americanii de la Columbia, care mi-au propus un proiect interesant, un contract pe trei ani, apoi au plusat cu un altul pe 7 ani, s-au mai schimbat lucrurile. Am întâlnit doi europeni, evrei, care erau români de origine. Doi oameni extraordinari care mi-au construit cariera internaţională. Şi acolo, vorbind despre ce film putem face împreună, l-am cunoscut şi pe Titus Popovici. Am început să lucrăm şi aşa a ieşit filmul Dacii, care a avut şi distribuţie franceză. Primul meu film de lungmetraj a fost un mare film istoric. Toată lumea a zis că o să-mi rup gâtul, pentru că ce mare chestie făcusem eu până în acel moment? Un film cu flori şi unul sub apă?! Iar acum urma să lucrez cu 3.000 de oameni.


  • Americanii v-au dorit, dar nu aţi rămas. Dacă aţi fi intrat în maşinăria de la Hollywood ar fi fost altfel?
  • Cu siguranţă aş fi făcut foarte mulţi bani. Pentru că eu de muncit muncesc mai mult decât alţii. Nu exista un altul care să fi ţinut pasul cu mine. La muncă băteam pe oricine. Eu prin muncă am realizat ceea ce am realizat. Toată lumea se întreabă: cum făcea ăsta două filme şi ceva pe an? Ei bine, am muncit. Sau cine e ăsta care face pe regizorul, scenaristul şi actorul? Ştiu glumele care se fac. Cele cu "în rolul lui Jean Constantin, Sergiu Nicolaescu (râde). Ţin minte, din primii bani caştigaţi la "Memoria trandafirului” m-am dus la galeriile Lafayette, am cumpărat un frigider şi l-am trimis mamei. Apoi, după ce am făcut Dacii m-am întors acasă unde toată lumea acceptase deja filmul. Şi din inginerul-şef am ajuns un regizor iubit. Asta spre necazul celor care sperau să-mi rup gâtul. Prin urmare, dacă aş fi ajuns la Hollywood aş fi făcut o grămadă de bani, dar nu aş fi avut parte de satisfacţiile profesionale pe care le-am avut în România. Apoi, aici am câştigat o mare luptă politică. Am schimbat regimul.


  • Multe voci v-au acuzat după 1989 că aţi făcut filme la comandă. Aşa a fost?
  • Nicolaescu nu a făcut filme comuniste. Niciodată nu am făcut filme la comadă. Mai mult decât atât, filmul Mihai Viteazul a fost refăcut după trei ani. Un coleg de-al meu a făcut o producţie care s-a intitulat "Buzduganul cu trei peceţi”, care a costat mai mult decât "Mihai Viteazul”. Pe mine m-a costat 14 milioane de lei, cea de-a doua variantă a fost 19 milioane. Şi asta pentru că lui Ceauşescu nu i-a convenit filmul pe care l-am făcut eu. Mihai Viteazul era prea uman. Iubea, era om. Ceauşescu nu ştiu dacă era om. Poate ca tată o fi fost. Îi plăcea ca replici din discursurile lui să intre în filme. Şi a încercat acest lucru şi cu mine. Visa ca filmele istorice să se sfârşească cu el, ca omul care a realizat ceea ce a năzuit Mircea sau Mihai Vietazul. Ori eu nu am aceptat niciodată aşa ceva.


    Sunteţi mulţi şi sunteţi puternici
  • Nu v-a fost teamă ca s-ar fi putut întoarce împotriva dvs aceste refuzuri?
  • Mie nu mi-a fost niciodată teamă. În discuţiile cu Nicolae Ceauşescu am fost întotdeauna foarte curajos. În orice caz, eu m-am întâlnit cu el de trei ori . Am dat mâna cu el, dar niciodată nu mi s-a uitat în ochi. Îi plăceau filmele mele, dar nu era mulţumit pe deplin de ce vedea. Pentru că nu erau de partea lui. Ceauşescu simţea, avea intuiţie, imens de multă intuiţie. La un moment dat, filmul Osânda, un film în care se făceau foarte mult trimitere la biserica, la religie, mi-a fost interzis. Însă Ceauşescu simţea când se află în faţa unui lucru bun. Îi părea rău ca nu pot să-i strecor în film ce-şi dorea el. Şi a încercat de nenumărate ori să impună aceste lucruri. Cenzura din jurul lui Ceauşescu era formată de oameni foarte aspri. Nu le scăpa nimic. Multe lucruri din filme mi-au fost scoase, dar toate acele lucruri se află la locul lor, pentru că nu am vrut să renunţ la nimic din ele. Nu am făcut ceea ce au făcut colegii mei care au luat filmele vechi şi au început să le taie. Niciodată nu am facut concesii partidului sau regimului. Maximum din ceeea ce am făcut se vede de două sau trei ori în filmele mele, unde spun despre comunişti: "sunteţi mulţi şi sunteţi puternici”. Şi asta o spun şi astăzi.
    Mulţi dintre intelectualii români au fost laşi. Puteau să facă ce am făcut şi eu în timpul regimului. Să-şi facă meseria fără concesii. Foarte puţini au încercat treaba asta şi toţi au sfâşit prin a pleca în Occident. Eu nu am sfârşit acolo. Am rămas pe loc. Filmele mele erau reuşite, mergeau la public. El m-a înţeles în primul rând. Aşa am avut 132 de milioane de spectatori la filmele mele. Făceam cât 11 regizori la un loc din punct de vedere a numărului de spectatori.
    Şi pornind de aici vreau să precizez că în 1989 eu m-am dus în uzine şi am scos muncitorii în stradă. La Griviţa, la 23 august, la Pipera. Revoluţia din ‘89 împotriva lui Ceauşescu a fost făcută de muncitori. Sunt primul care spune asta. Asta e adevărul. Ei au venit cu miile şi l-au dărâmat. Nu vorbesc de câţiva curajoşi care au fost ici colo. Muncitorimea a fost cea care s-a revoltat.


  • Şi până la urmă a fost lovitură de stat sau revoluţie? Pentru că părerile au rămas împărţite.
  • Chestia cu lovitura de stat e o prostie. Nici vorbă de aşa ceva. Nu intelectualii au fost în rândul revoluţionarilor. Au apărut după aceea. S-au lipit. Pentru că lovitura de stat este lovitura care se dă în cadrul aceluiaşi regim, împotriva unui om. Nu-i schimbare de regim. La noi a fost o schimbare de regim. Drept dovadă, astăzi suntem în Uniunea Europeană, suntem în NATO. La schimbare de regim e vorba despre revoluţie. Restul sunt doar opinii. De obicei, ţărăniştii spuneau că a fost lovitură de stat. Ţărăniştii proşti.


  • Să revenim. Scenarist, regizor… Cum aţi ajuns şi actor?
  • În Dacii am avut primul rol, foarte mic. Apoi în Mihai Viteazul, unde l-am jucat pe Selim Paşa. Acela a fost un rol cu adevărat important. Şi nu mi-a fost greu să joc. Pentru mine, în cinematografie, nu a fost niciodată nimic greu. Cu aceeaşi uşurinţă, degajare şi relaxare am făcut tot ce a ţinut de film. Pentru că mi-am găsit vocaţia. Cel care mi-a spus să joc a fost Titus Popovici. La început nu am crezut în propunerea asta pentru că nu făcusem niciodată actorie şi nu-mi doream să fiu actor. Dar am realizat că în copilarie, în multe dintre jocurile mele cu banda aia pe care o conduceam, de vreo 30 de băieţi, interpretam roluri de soldaţi, de cuceritori. Jucam. Aveam jocuri cu nave de război pe care noi le construiam şi tunuri care trăgeau cu praf de puşcă. Totul era foarte bine pus la cale, studiat. Fiecare naţiune avea o istorie proprie, pe care o scriam. Atunci mi-am consolidat cultura bătăliilor istorice. Pe maidan, la Timişoara.


  • Jocuri pe care le-aţi continuat la scară mult mai mare în filmele dvs istorice.
  • Exact. Şi bătăliile din filme le-am organizat întotdeauna singur. Nu am avut un regizor care să le realizeze. Eu eram şi regizorul filmului şi al bătăliilor. Îmi plăcea să fac asta. Nimeni nu le făcuse cum le făceam eu. Le făceam mai bine decât americanii. De asta m-au şi vrut. Americanii mi-au propus mereu să vin la ei. Dar eu aveam deja jucaria mea în ţară. Am făcut filmele pe care mi le ofereau, dar nu am vrut să plec. Am lucrat cu Orson Welles, Laurence Harvey. Vă daţi seama ce însemna acest lucru? Aveam 30 şi ceva de ani şi eram regizorul lui Orson Welles! A fost o nebunie, o carieră fabuloasă.


  • La Mihai Viteazul aţi avut probleme. Şi v-aţi luptat ca filmul să se realizeze aşa cum v-aţi dorit…
  • Americanii au fost cei care m-au ales să joc în rolul Mihai Viteazul. Din 13 români m-au ales pe mine. Asta în condiţiile în care probele de imagine, de casting, le-am făcut separat de ceilalţi actori tocmai pentru a nu se considera că am fost favorizat. În felul ăsta am ajuns să filmez Mihai Viteazul. Film pentru care existau la un moment dat 128 de variante. Ba Ciulei regizor, iar eu regizor al luptelor şi în rolul lui Mihai Viteazul, ba nu ştiu ce altă fantezie. Până într-o zi când m-am înfuriat, m-am tuns, m-am ras şi le-am zis că ori rămân eu regizor şi Amza Pellea în rolul lui Mihai Viteazul, ori la revedere. M-a ajutat foarte mult faptul că am fost un om cu personalitate foarte puternică.


  • V-a dat bătăi de cap personalitatea asta puternică?
  • Da. S-a tot spus că am fost omul regimului. Cum să fiu omul regimului când Ceauşescu mi-a refăcut filmele pentru că nu era mulţumit? Astea sunt lucruri pe care nu mi le spunea direct pentru că vedea că filmele au succes la public. De exemplu, Ceauşescu a fost cel care a dat drumul filmului Osânda, el fiind respins iniţial de comsia de cenzură. Abia după opt luni de zile a ieşit pe piaţă. Chiar dacă în film se regăsea biserica. Sunt filme din care înţelegi multe lucruri dacă le vezi acum. Din cauza asta am caştigat simpatia publicului. Publicul înţelegea aceste mesaje. În comisarul Moldova am câteva replici în care spun despre comunişti: ”Sunteţi mulţi, sunteţi puternici”. Apoi urmează un moment în care eu îl întreb pe Roman (n.r. jucat de Ilarion Ciobanu) "Şi ce vreţi să faceţi?” La care el răspunde, aşa cum spuneau mereu comuniştii: "Vrem să schimbăm viaţa oamenilor în bine”. Iar comisarul răspunde: "Om trăi şi om vedea”. Fiţi siguri că daca aş fi făcut un rol de comunist m-aş fi dus pe râpă. Lumea m-ar fi pus la zid cu prima ocazie. Întreb: am regizat eu "Duminică la ora 6” sau "Valurile Dunării”? (n.r. filme regizate de Lucian Pintilie şi Liviu Ciulei). Deşi sunt filme bine făcute, erau despre comunişti. Însă unora le-a convenit să mă arate cu degetul. Sunt destui oameni care mă invidiază şi care cunosc toate aceste lucruri. De exemplu, colegii mei regizori au trăit aceste lucruri alături de mine. Au recunoscut faptul că eram un vârf şi că nu era uşor să ţină pasul cu mine. Însă până la urmă, fiecare îşi vede de drumul lui.


    Cu targa la filmări
  • Printre atâtea filme istorice, cu subiecte serioase, aţi făcut în 1978 şi o comedie.
  • Da, "Nea Mărin miliardar”. Şi mi-a fost frică să fac comedie, mai ales că am filmat-o în acelaşi an cu un film german. Eram foarte grăbit ca să termin acea peliculă germană. Pentru "Nea Mărin miliardar” mă documentasem foarte bine în ceea ce priveşte comedia americană. L-am filmat foarte greu pentru că sufeream cu coloana. Mă duceau cu targa la filmări. Cu toate acestea am reuşit să fac un film destul de relaxat care a avut succes la public. Iar cu Amza Pelea am mers la sigur. El ştia să facă dramă şi comedie la fel de bine. A fost un mare actor. Ovidiu Iuliu Moldovan şi Toma Caragiu, de asemenea, puteau face în egală măsură dramă şi comedie. Foarte puţini actori au curaj să se implice în ambele genuri. Eu am vrut să fac "Decebal” cu Toma Caragiu, care avea un profil pur dacic. I-a fost foarte frică. Se gândea că lumea o să-l arate cu degetul şi că va spune: "Ce caută un actor de comedie în filmul ăsta?” Însă Amza a avut încredere în mine, şi eu la fel, am crezut în el. A fost o întâlnire reciprocă foarte importantă pentru cinematografia românească.


  • Se spune despre dvs că sunteţi extrem de sever pe platourile de filmare.
  • Domnule, da. Sunt un tip extrem de punctual şi impun şi altora acest lucru. Vreau ca actorul să-şi cunoască textul, să-l înveţe, că doar nu o să mă apuc eu să-l învăţ. Sunt nişte lucruri pe care le cer. La fel şi echipei de filmare, care se simte chinuită la început. Dar apoi, după ce văd rezultatul, sunt şi ei mulţumiţi. Sunt mândri că au lucrat cu mine. Oamenii neserioşi nu au lucrat niciodată cu mine şi nici nu şi-au dorit acest lucru. I-aş fi dat, oricum, afară.


  • Iubiţi filmul, pictura, vă plac enorm caii şi colecţionaţi arme.
  • Am avut mai mulţi cai minunaţi. Ultima dată m-am mai urcat pe cal când am filmat "Orient Expres”, unde am trăit o experienţă incredibilă, când am filmat scena de pe şina de tren. Şi da, îmi plac armele. Unele le-am făcut chiar eu. Iar în filmele mele armurile şi armele au fost întotdeauna adevărate, făcute din metal. Am în colecţie arme pe care le-am folosit în multe dintre filmele pe care le-am făcut, inclusiv coifuri turceşti. Mi-am oprit multe amintiri.


    Despre religie, cu respect
  • Colecţionaţi şi icoane. Sunteţi o persoană religioasă?
  • Nu sunt. Sunt icoane cu preferaţii mei, Sfântul Gheorghe şi Fecioara Maria. Nu merg la biserică, nu mă rog. Dar sunt de religie ortodoxă şi vorbesc cu respect despre religie. Şi am făcut lucruri importante pentru religia poporului român prin filmele mele.


  • Vă încearcă vreun regret personal sau profesional ?
  • Nu ştiu dacă se pot numi regrete. Nu mi-am făcut o viaţă personală. Într-adevăr, acum sunt a treia oară căsătorit, dar asta nu a contat. Nu a contat niciodată nimic altceva decât filmul. Şi din această cauză nu am avut un copil. Am făcut o serie de sacrificii fără de care nu aş fi reuşit în plan profesional la fel de bine. Unii reuşesc să le facă bine pe amândouă, familie şi carieră. Eu nu am putut. Iar dacă mai are cineva ambiţia să facă ce a făcut Nicolaescu…vă spun că e greu.


  • Sunt tineri regizori care încearcă să iasă în evidenţă. Cristian Mungiu este unul dintre ei. Le apreciaţi strădaniile?
  • Sigur că da. A reuşit să ia cel mai mare premiu european. Jos pălăria. Dar ştiţi la câte festivaluri a participat? La 100 şi ceva de festivaluri. Ştiu regizori care au participat la mai multe de atât. E adevărat, eu nu am prea participat la festivaluri. Este o altă lume aceasta a festivaliştilor. De exemplu, se calculeaza în aşa fel participarea la nu ştiu ce festival încat să nu concurezi cu un anumit adversar. Ori alegi să nu te duci anul acesta la Oscar pentru că ai mai multe şanse să iei un premiu anul care vine. Toate aceste lucruri sunt foarte bine gândite. Eu când făceam un film nu aveam nici un astfel de gând. Ceea ce nu înseamnă că nu am luat premii.


  • Recentele probleme de sănătate cu care v-aţi confruntat v-a schimbat viziunea asupra vieţii?
  • Fără doar şi poate a fost un prag dificil, pe care l-am depăşit. Nu ştiu ce mă aşteaptă de acum încolo. Om trai şi vom vedea.





    Citeşte mai multe despre:   arte,   mihai,   film,   ştiu,   filmul,   ceausescu,   niciodată,   Sergiu Nicolaescu,   nicolăescu,   filmele,   ales,   lumea,   filme,   le-am,   viteazul,   lucruri

     

    Ştiri din .ro


    PUBLICITATE
     





    Mai multe titluri din categorie

    TIFF Unlimited - filme și muzică sub clar de lună, în București

    TIFF Unlimited - filme și muzică sub clar de lună, în București
    După TIFF 2019, continuăm experiența de festival atât on-line pe TIFF Unlimited, platforma de streaming a Festivalului Internațional de Film Transilvania, accesibilă pe unlimited.tiff.ro, cât și off-line, în...

    Simpozion dedicat Marșului Memoriei de la Cluj la Auschwitz, la sediul ICR Tel Aviv

    Simpozion dedicat Marșului Memoriei de la Cluj la Auschwitz, la sediul ICR Tel Aviv
    Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Asociația Sionistă din România, organizează un simpozion dedicat Marșului Memoriei de la Cluj la Auschwitz. Evenimentul va avea loc astăzi, 19 iunie...

    Festivalul de Film Românesc din Washington la final: peste 3.000 de spectatori pentru filmele românești în capitala americană

    Festivalul de Film Românesc din Washington la final:  peste 3.000 de spectatori pentru filmele românești în capitala americană
    Peste 3.000 de spectatori, în bună măsură americani, au venit să vadă, în ultimele trei săptămâni, cele 7 filme românești prezentate, între 1 și 16 iunie, în cinematograful Galeriei Naționale de Artă...

    Festivalul de Artă și Patrimoniul invizibil la Point Hub

    Festivalul de Artă și Patrimoniul invizibil la Point Hub
    Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, prin Unitatea de Management a Proiectului, organizează un eveniment cultural cu participare internațională, în cadrul proiectului CultPlatform_21 – Creative Spaces...

    Alexandru Tomescu la Festivalul Bach de la Leipzig

    Alexandru Tomescu la Festivalul Bach de la Leipzig
    În perioada 14-23 iunie 2019 va avea loc la Leipzig şi împrejurimi ediția din acest an a Festivalului Bachfest, unul din cele mai importante festivaluri de muzică clasică din Germania. Organizatorii festivalului,...

    Miercuri, 19 iunie, Jurnalul vă oferă cartea. "De la Marilyn la Angela Merkel - Femeile fascinante care au schimbat lumea"

    Miercuri, 19 iunie, Jurnalul vă oferă cartea. "De la Marilyn la Angela Merkel - Femeile fascinante care au schimbat lumea"
    „Bătălia Sexelor” nu mai are, de ceva vreme, un învingător dinainte cunoscut. Secolul XX a fost și epoca în care, în sfârșit, femeile și-au putut revendica și obține drepturi egale cu cele ale...

    Premiile Uniunii Scriitorilor Români pentru anul 2018 au fost decernate

    Premiile Uniunii Scriitorilor Români pentru anul 2018 au fost decernate
    Filozoful şi scriitorul Andrei Pleşu a primit luni, în cadrul unei gale care s-a desfăşurat la Teatrul Naţional din Capitală, Premiul Naţional al Uniunii Scriitorilor din România (USR) pentru anul...

    Vescan lansează piesa-imn a acestei veri, „Pierde Tot Anu’”, în colaborare cu Noaptea Târziu

    Vescan lansează piesa-imn a acestei veri, „Pierde Tot Anu’”, în colaborare cu Noaptea Târziu
    Vescan lansează piesa-imn a acestei veri, „Pierde Tot Anu’”, în colaborare cu Noaptea Târziu. Cei care sunt studenți sau nostalgici după acele vremuri se vor regăsi, cu siguranță, în versurile piesei și...

    O lucrare a artistului Ernö Bartha, amplasată în Jardin du Luxembourg din Paris

    O lucrare a artistului Ernö Bartha, amplasată în Jardin du Luxembourg din Paris
    Galerie Foto Începând din 12 iunie 2019, Jardin du Luxembourg din centrul Parisului a adaugat celor 106 statui clasice pe care le adăposteşte o lucrare contemporană românească. Institutul Cultural Român, prin...

    Adio, Franco Zeffirelli: cultura îl plânge pe genialul cineast

    Adio, Franco Zeffirelli: cultura îl plânge pe genialul cineast
    Galerie Foto 96 de ani de cinema, teatru liric şi operă. Un talent vizionar capabil de a-l reinventa pe Shakespeare.  Regizorul Franco omul din spatele geniului a plecat dintre noi. A murit în casa sa din Roma, pe Appia...

    Ion Caramitru: „Să ținem minte de ce a avut loc mișcarea din decembrie 1989”. Revolta, spectacol-eveniment de balet neoclasic dedicat împlinirii a 30 de ani de la Revoluție

    Ion Caramitru: „Să ținem minte de ce a avut loc mișcarea din decembrie 1989”. Revolta, spectacol-eveniment de balet neoclasic dedicat împlinirii a 30 de ani de la Revoluție
    Galerie Foto Regal de balet neoclasic pe scena Teatrului Național din București, „Revolta” este primul spectacol de balet inspirat de evenimentele din decembrie 1989. Un rol important în spectacolul pus în scenă la 30 de...

    „Hamlet”-ul regizorului Lev Dodin, aplaudat şi ovaţionat minute în şir

    „Hamlet”-ul regizorului Lev Dodin, aplaudat şi ovaţionat minute în şir
    Galerie Foto Spectatorii și artiștii au cucerit orașul încă din prima zi, la FITS 2019! În acest oraş magnific, Sibiul, în care fiecare piatră deapănă atât de multe vechi poveşti şi legende,  aerul se încarcă...

    Bradley Cooper a început negocierile pentru a juca în remake-ul "Nightmare Alley" de Guillermo del Toro

    Bradley Cooper a început negocierile pentru a juca în remake-ul "Nightmare Alley" de Guillermo del Toro
    Actorul Bradley Cooper a început negocierile pentru a interpreta rolul principal din adaptarea "Nightmare Alley" ce va fi regizată de Guillermo del Toro şi produsă de Fox Searchlight, conform unui material publicat...

    Încondeiem ouă, în Cișmigiu

    Încondeiem ouă, în Cișmigiu
    Galerie Foto Bucureștenii care nu au plecat în minivacanța de Rusalii au ocazia să învețe, în aceste zile, secretele ouălor încondeiate. În Parcul Cișmigiu, pe aleea principală, la umbră, Andreea Drajmici le arată...

    Marele cineast italian Franco Zeffirelli a murit

    Marele cineast italian Franco Zeffirelli a murit
    Marele cineast italian Franco Zeffirelli a murit la vârsta de 96 de ani, transmite sâmbătă AFP care citează presa italiană. Agerpres
    Serviciul de email marketing furnizat de