x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Suspans à la Claude Chabrol

Suspans à la Claude Chabrol

de Magdalena Popa Buluc    |    15 Iun 2020   •   13:28
Suspans à la Claude Chabrol

Prolific și inventiv, iubit de critică, dar și de public, Claude Chabrol este unul dintre maeștrii suspansului în cinema și, cu siguranță, unul dintre cei mai versatili regizori din Noul Val francez. UnClose-up Claude Chabrol pe TIFF Unlimited te invită în lumea imprevizibilă a thrillerelor sale, cu Isabelle Huppert în două roluri remarcabile. Filmele sunt disponibile pentru abonați, începând din acest weekend, alături de un alt titlu nou, mexicanul The Thin Yellow Line. 

 La Cérémonie (1995), un clasic al genului, unul dintre cele mai bune filme ale sale, cu două actrițe formidabile, premiate la Veneția: Sandrine Bonnaire și Isabelle Huppert. Un duet bizar - o menajeră analfabetă și o tânără rebelă se împrietenesc și decid să se răzbune pe stăpânii bogați ai casei în care prima dintre ele s-a angajat. Maid is Hired, Danger is Served, titra The New York Times la vremea lansării. 

 

Merci pour le chocolat (2000)

Tot Isabelle Huppert este sarea și piperul acestuicrime thriller despre o familie burgheză elvețiană, peste care secretele nespuse se aștern ca un văl sufocant. Soție enigmatică, aparent binevoitoare, ea îi servește în fiecare seară ciocolată fiului ei vitreg. 

„A treat, a delicious blend of perversity, playfulness and deadly passion”. (Variety)

 

The Thin Yellow Line / La delgada línea amarilla

Regia: Celso R. García

Un film de debut cu alură de western mexican despre cinci bărbați angajați să picteze marcajele pe o șosea de 220 de km, în zonele rurale ale Mexicului. Timp suficient să traseze linii între bine și rău, între râs și disperare, între viață și moarte. Drumul pe care-l desenează împreună le va schimba pentru totdeauna viețile.

 13 nominalizări la Ariel Awards, Mexic 2016

 

 InspiraTIFF

Actrița Anamaria Marinca, stabilită la Londra, are o carieră internațională solidă și joacă, de ani buni, în filme independente, blockbustere hollywoodiene și seriale TV. Printre proiectele recente se numără The Old Guard, cu Charlize Theron, și serialul Tin Star, cu Tim Roth. Cât de greu este să te menții acolo, în lumea filmului?

 

O discuție cu Mihnea Măruță despre faimă, modestie, muncă și generozitate.

Nu poate să te dărâme faptul că cineva nu te-a ales pe tine. Foarte repede îți dai seama că nu ești unic: sunt foarte mulți oameni frumoși și talentați.

Interviul poate fi vizionat gratuit pe unlimited.tiff.ro doar luni, 15 iunie, de la ora 20:00, de oriunde din lume. Disponibil oricând pentru abonați.

 

Festival pe TIFF Unlimited

 

Începând de miercuri, 17 iunie, și până duminică,21 iunie, Festivalul Filmului European se vede online, gratuit, pe TIFF Unlimited. Ce poți vedea:

EUShorts - scurtmetraje văzute și alese de Andrei Tănăsescu, directorul artistic al ediției

Cinem@casa - o colecție de filme realizate de regizori români în perioada carantinei. Sunt 21 de nume și tot atâtea titluri de văzut pe 19 iunie: Alexandru Solomon, Alina Manolache, Andra Tarara & David Schwartz, Andrei Inizian, Bogdan Mureșanu, Bogdan Theodor Olteanu, Laura Pop, Marius Olteanu, Matei Branea, Matei Monoranu, Mona Nicoară & Edin Vélez, Paul Negoescu & Ana Drăghici, Radu Jude, Ruxandra Ghițescu, Sofia Neleaga, Teona Galgoțiu, Vlad Petri și Vlad Popa.

Pentru detalii din culisele filmelor românești, poți urmări discuțiile live de pe pagina de Facebook a FFE. 

 

Play Unlimited: teatru nou la tine acasă             

Avem o colecție de spectacole de teatru și dans disponibile oriunde în lume. Un bilet costă 30 de lei per vizionare (afișat în $) și înseamnă un sprijin important pentru comunitatea artiștilor independenți. 

BIRDVILLE | COLIBRI | 153 DE SECUNDE | 

CALUL ALB | ÎN VIITORUL APROPIAT | LIMITE 

BUCURIE ȘI FERICIRE | AMERICAN GYPSY |SPAGHETE CU PÂINE |

DORIAN | REFLECTION | FTW (FOR THE WIN)

 

#HailaTIFF

Ia-ți unul dintre cardurile #TIFF2020 pentru un festival fără grija biletelor, între 31 iulie și 9 august. Ai 48 de ore să-ți asiguri locul la filme înaintea tuturor și acces la evenimente speciale. Le găsești aici: tiff.eventbook.ro

 

 

×
Subiecte în articol: Claude Chabrol Anamaria Marinca