x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film The Whistleblower: Bellucci, în România

The Whistleblower: Bellucci, în România

de Oana-Maria Baltoc    |    27 Oct 2009   •   00:00

Rachel Weisz, Vanessa Redgrave şi Monica Bellucci se vor întâlni în România pentru a lucra la producţia "The Whistleblower", ale cărei filmări au început ieri la Studiourile MediaPro din Buftea.

"Varianta modernă a poveştii lui David şi Goliat", după cum prezintă producătorii lungmetrajului, subiectul peliculei regizate de Larysa Kondracki, se bazează pe o întâmplare adevărată, cea a lui Kathryn Bolkovac, o poliţistă din SUA, care pleacă în 1999 într-o misiune de menţinere a păcii în Bosnia. Rolul lui Bolkovac este interpretat de Rachel Weisz (deţinătoarea unui Premiu Oscar pentru rolul din "The Constant Gardner"), care a ajuns la Bucureşti săptămâna trecută.

Actriţei i se vor alătura pe parcursul filmărilor şi Davis Strathairn ("LA Confidential") şi Nikolaj Lie Kaas ("Îngeri şi demoni"). Distribuţia va fi completată de actori români, printre care Vlad Ivanov, Florin Busuioc, Coca Bloos, Alexandru Potocean şi Ion Sapdaru. Filmările pentru coproducţia canadiano-germană realizată în parteneriat cu Barry Films se vor încheia în luna decembrie.

×
Subiecte în articol: film