x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Ultimul sezon din 'Game of Thrones' va fi "cel mai tare"

Ultimul sezon din 'Game of Thrones' va fi "cel mai tare"

02 Dec 2017   •   16:00
Ultimul sezon din 'Game of Thrones' va fi "cel mai tare"

Fosta vedetă a serialului "Game of Thrones" Jason Momoa a declarat că fanii au toate motivele să aştepte un sezon final "incredibil". Actorul de 38 de ani, care a jucat rolul lui Khal Drogo în serialul de la HBO, a anuntat într-un interviu pentru Entertainment Weekly că sezonul al 8-lea va fi "cel mai tare lucru difuzat vreodată la televizor".

 

Ultimul sezon va fi unul "uimitor", "incredibil", a mai spus Momoa. "Va da peste cap o mulţime de oameni. Şi îmi pare rău de asta pentru că sunt un mare fan şi nu aş fi vrut să ştiu ce se întâmplă", a adăugat el.

Momoa, al cărui personaj a fost ucis în sezonul 1, a vizitat recent platourile serialului din Belfast, Irlanda de Nord. "Am venit pur şi simplu pentru a-i vedea pe producătorii David Benioff şi D.B. Weiss şi s-a întâmplat să văd oameni pe platou", a povestit actorul.

"Nu am mai fost pe platourile serialului de multă vreme. Vrei pur şi simplu să-ţi vezi prietenii şi ajungi să faci titluri de prima pagină precum: 'Se întoarce Drogo!' Iar eu răspund: 'E mort! Nu are cum să revină, nu ar merge'", a mărturisit el.

Momoa a postat pe reţelele sociale în noiembrie câteva fotografii cu vedeta din "Game of Thrones" Emilia Clarke, care joacă rolul Daenerys Targaryen, mama dragonilor şi văduva lui Khal Drogo.

"Am o dragoste nebună pentru această regină, e ca şi cum am avea în stomac bule cu râsete de fiecare dată când suntem împreună. Este păcat că nu reuşim să ne vedem pe cât de mult dorim dar când ne vedem mă simt ca un nenorocit de Khal", a postat Jason Momoa.

"Game of Thrones", care îi mai are pe afiş pe Kit Harington, Lena Headey, Sophie Turner sau Maisie Williams, nu a anunţat încă data la care va fi lansat ultimul său sezon, scrie agerpres.

×