Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„O mi-nu-ne, o mi-nu-ne, poate face fie-ca-re..." este refrenul care vine în minte, inevitabil, generaţiei '70' dar şi generaţiilor care au urmat. Şi nu trebuia să fi fost neapărat fanul Margaretei Pâslaru. Era suficient să îţi placă filmul, muzica, dansul...
Trei roluri pentru Margareta Pâslaru, într-un singur film. Şi cum să nu te achiţi cu brio de această misiune complexă, când regizoarea filmului, Elisabeta Bostan, îţi repetă tot timpul că eşti o zână, o împărăteasă şi o educatoare, toate trei minunate!
Doamnă Margareta Pâslaru, care este primul cuvânt sau prima idee pe care o asociaţi cu filmul „Veronica"?
Arta îndură timpul, măiestria Elisabetei Bostan a creat un adevărat „classic"!
Ce loc ocupă în palmaresul dumneavoastră acest film?
Dificilă întrebare. Alegerea publicului face palmaresul. Publicul decide. Fiecare rol dramatic pe care l-am interpretat a avut contribuţia lui, m-a completat ca actriţă. Începând cu „Tunelul" pentru care am obţinut premiul de debut în cinematografie în 1966 la Festivalul Naţional „Pelicanul de aur". Apoi „Un film cu o fată fermecătoare", creaţia regretatului Lucian Bratu în care... nu am cântat, continuând cu „Împuşcături pe portative", „Gloria nu cântă" a regretatului Bocăneţ sau comedia „Melodii, melodii" - Francisc Munteanu.
Însă marele public s-a ataşat cu multă dragoste de „Veronica" şi „Veronica se întoarce". Fără îndoială, muzica inspirată şi fără de vârstă a marelui compozitor Temistocle Popa i-a adăugat filmului... „viaţă fără de moarte", exact ca în basmele copilăriei noastre.
Prin ce a fost deosebită pentru dumneavoastră realizarea acestui film?
Cele trei roluri - complet deosebite ca factură - în care m-a distribuit doamna Bostan, mi-au dat posibilitatea de a-mi extinde mijloacele de exprimare artistică. Am în vedere aici inclusiv modificarea glasului, de la sever la suav şi apoi grav. De fapt această peliculă nu este adresată doar copiilor, ea intră la categoria „filme pentru întreaga familie", dovadă generaţiile care şi astăzi, după 35 de ani de la lansare, solicită un DVD. Pe lângă desfătarea vizuală a feeriei, filmul are un rol educativ, luminos, cum rar se mai produc.
Care este amintirea care vă leagă cel mai mult de „Veronica"?
Filmările în studiourile de la Mosfilm rămân pentru mine o experienţă ieşită din comun, după coproducţia româno-sovietică „Tunelul". Efectele speciale ale zborului deasupra Braşovului - lupta aeriană cu păpădiile uriaşe - echipa de profesionişti care excela în aspecte complexe mi-au oferit un nou orizont cinematografic. A lucra alături de mari actori de comedie precum Vasilica Tastaman, Dem Rădulescu, George Mihăiţă a fost un stimulent, la care s-a adăugat fermecătorul greieraş jucat de Florian Pittiş.
De exemplu, la premiera filmului „Veronica se întoarce" nu am urcat pe scenă, eram gravidă cu Ana Maria... Trei ani mai târziu, micuţa mă dojenea pentru faptul că l-am izgonit pe „Cri-cri", plângea de mila lui, văzându-l zgribulit în zăpadă...
Aţi mai face un film precum „Veronica"?
Mi-ar plăcea un rol de bunică năzdrăvană care creează o lege pedepsind violenţa, susţine copiii supradotaţi, îi ajută pe cei vârstnici, apără necuvântătoarele de cruzimea „omului-animal".
Se întâmplă să vă „treziţi" cântând Veronica... Veronica...?
Prichindeii de azi, încurajaţi de părinţi, îmi fredonează pe la diferite lansări de CD-uri melodiile interpretate de educatoare: „De ce, de ce, de ce?, La culcare, la culcare, i-me-diat!". Eu aş relua cântecul Împărătesei furnicilor: „O minune, o minune poate face fiecare... cu o vorbă, cu o faptă, din îndemnul inimii".
