x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Winnie-the-Pooh duce Disney în instanţă!

Winnie-the-Pooh duce Disney în instanţă!

14 Noi 2009   •   00:00
Winnie-the-Pooh duce Disney în instanţă!

Slesinger Inc, societate deţinută de moştenitorii lui Stephen Slesinger, cel care a făcut celebru personajul Winnie-the-Pooh, continuă acţiunile în justiţie împotriva Disney pentru încălcarea drepturilor de autor, în pofida unei sentinţe anterioare nefavorabile, informează BBC News Online, citat de Mediafax.



Creatorul personajului Winnie-the-Pooh, AA Milne i-a cedat drepturile de autor, în 1931, lui Stephen Slesinger, care i-a adăugat ursuleţului tricoul roşu şi care a realizat apoi şi alte produse care au la bază imagine celebrului personaj. Drepturile de autor au fost apoi cedate către Disney, în 1961, care l-a transformat pe Winnie-the-Pooh într-un personaj al unei serii de animaţie. Ulterior, ursuleţul a devenit protagonistul unor cărţi şi show-uri TV.

Reprezentanţii Disney neagă acuzaţiile familiei lui Slesinger, care susţine că studiourile ar fi ascuns veniturile obţinute din vânzarea produselor derivate brandului Winnie-the-Pooh. Potrivit lui Michelle Bergman, purtător de cuvânt al Disney, problemele au fost rezolvate în septembrie, când un judecător a decis că drepturile de autor pentru toate personajele din poveştile cu Winnie-the-Pooh aparţin Disney. Ea a mai adăugat faptul că lupta în justiţie a familiei Slesinger este o "aberaţie".

Purtătorul de cuvânt al familiei Slesinger, Lonnie Soury, a declarat că, deşi instanţa a stabilit că licenţa aparţine Disney, compania e datoare să plătească anumite sume şi familiei Slesinger. "Nu ştim exact despre ce sumă este vorba, deoarece contabilitatea Disney e contabilitate hollywoodiană", a mai spus ea. În 1983, Disney şi familia Slesinger au semnat un acord în ceea ce priveşte conţinuturile TV care îl au ca protagonist pe Winnie-the-Pooh. Potrivit acestui acord, Disney urma să obţină 98% din veniturile generate de aceste produse, iar familia Slesinger 2%. Ulterior, familia Slesinger a iniţiat o acţiune în instanţă împotriva Disney, susţinând că suma este foarte mică. Reclamaţia a fost respinsă după ce un judecător a descoperit că un detectiv angajat de familia Slesinger a furat documente confidenţiale din coşurile de gunoi şi din birourile Disney.

×
Subiecte în articol: film