x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber ,,Asia Express”, record de audiență de la lansarea show-ului Andrei Ștefănescu și Liviu Vârciu continuă competiția: au fost salvați de Dragonul Verde

,,Asia Express”, record de audiență de la lansarea show-ului Andrei Ștefănescu și Liviu Vârciu continuă competiția: au fost salvați de Dragonul Verde

27 Mar 2018   •   13:40
,,Asia Express”, record de audiență de la lansarea show-ului  Andrei Ștefănescu și Liviu Vârciu continuă competiția: au fost salvați de Dragonul Verde
Sursa foto: DIANA OROS

Prima etapă din Thailanda și misiunile dificile înfruntate de vedete aseară au trimis ,,Asia Expresspe primul loc în preferințele telespectatorilor, iar ediția a marcat cea mai mare audiență din acest sezon. Cel mai dur reality show a fost lider de piață pe comercial, dar și pe urban, stabilind un record de audiență de la lansarea acestui format inedit. Nici mai mult nici mai puțin de 1.814.000 de români au urmărit cu sufletul la gură peripețiile celor trei echipe rămase în concurs, în minutul de maximă audiență de la 20:42.

Așadar, Antena 1 a fost cel mai urmărit post de televiziune la nivelul publicului din mediul comercial, cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, și a obținut, pe perioada difuzării emisiunii (19.59-23.03), o audiență medie de 10.4 puncte de rating și o cotă de piață de 24,2%, în timp ce următorul clasat, Kanal D, înregistra 9.4 puncte de rating și o cotă de piață de 21,9 %. Pro TV a stat pe locul trei în clasament, cu 7.3 puncte de rating și 17% cotă de piață.

               Și în mediul urban ,,Asia Express” a surclasat concurența cu 9,1 puncte de rating și 18,3 % cotă de piață, spre deosebire de următorul clasat Kanal D, care a înregistrat 8,6 puncte de rating și 17,3 % cotă de piață.

 

 Antena 1 a fost lider de piață și la nivelul Prime-Time-ului. Intervalul cuprins între 19.00-23.00 a înregistrat la nivelul publicului comercial din mediul urban cuprins între 18-49 de ani o audiență medie de 9.3 puncte de rating și 22,9% cotă de piață, în timp ce Pro TV se situa pe poziția secundă cu 8.1 puncte de rating și 19,9% cotă de piață. Primul loc s-a menținut și în mediul urban, unde Antena 1 a înregistrat o audiență medie de 8.5 puncte de rating și 17.7% cotă de piață, în timp ce Pro TV se situa pe locul al doilea cu 7.6 puncte de rating și 15,9% cotă de piață.

 

 

Prima etapă pe teritoriul Thailandei, ultima țară din maratonul de 5000 de kilometri, a fost una memorabilă pentru cele trei cupluri rămase în competiția ,,Asia Express”. Printre experiențe inedite care le-au tăiat răsuflarea, probe care s-au terminat în accidentări dureroase pentru Liviu și Vica și situații limită impuse de condițiile extreme ale acestei aventuri, finalul a fost unul norocos. Dragonul Verde dezvăluit de cutia misterioasă a salvat de la eliminare ultima echipă ajunsă la punctul de control, cea a lui Andrei Ștefănescu și Liviu Vârciu, care s-au aflat pentru prima oară în această ipostază.

 

Ziua a început cu o serie de misiuni ce impuneau echipelor să recreeze fotografii cu animalul emblematic al Thailandei, elefantul. În mod evident, bunăvoința localnicior a fost și în această etapă un factor decisiv, deoarece vedetele au fost nevoite să facă rost de tricouri inscripționate din partea lor, sau să le ceară indicații pentru a ajunge la locurile indicate în fotografii. Dar pentru că rapiditatea cu care îndeplineau cerințele le-ar fi putut garanta un loc în jocul recompensei, cele trei cupluri s-au mobilizat pentru a îndeplini misiunile cât mai repede. Cu toate acestea, nu toți au avut noroc, iar echipa Anei Baniciu și a Ralukăi a fost întârziată de traficul aglomerat al Thailandei.

 

Proba Amuletei a avut loc în Satul Elefanților, acolo unde primele două echipe ajunse s-au luptat pentru o recompensă de 1500 de Euro și un bonus. Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, alături de Daniela Crudu și Vica Blochina s-au luptat cot la cot într-o probă a forței și rapidității. Concurenții au fost nevoiți să străbată un traseu cu obstacole, pe bârne instabile și printre elefanți înfometați, transportând în tot acest timp un coș încârcat cu fructe, cu care au fost nevoiți să umple un alt coș la linia de sosire: ,,E proba de forță fizică. Obstacolele doar te păcălesc. Ideea este că ai un coș care trebuie să ajungă plin la destinație., afirma Vica Blochina. Din cauza adrenalinei, care era la cote maxime și a dorinței incredibile de a duce la bun sfârșit provocarea, concurenții s-au aventurat într-o probă dificilă la sfârșitul căreia au avut nevoie și de intervenția medicilor. Liviu Vârciu și Vica Blochina și-au julit picioarele până la sânge pe podul instabil de bambus și au primit îngrijiri imediate: ,,Cruduța și Vica sunt foarte puternice, le-am vazut în spatele nostru că nu cedau. A fost o proba fizică..una foarte grea., a afirmat Liviu. Echipa formată din Liviu și Andrei a îndeplinit misiunea cu brio, astfel încât au fost declarați câștigători. Ulterior, cele două echipe rămase, formate din Ana Baniciu și Raluk, alături de Vica și Daniela, au mers alături de localnici pentru a îndeplini un alt mic test. Cuplurile de fete au spălat elefanții și i-au îngrijit, iar misiunea nu a fost deloc una complicată, căci fiecare și-a dat interesul și s-a încărcat cu energie pozitivă: ,,E un moment miraculous pentru noi și ne bucurăm enorm că am apucat să-l trăim. Este momentul meu preferat, pe care sigur nu am fi apucat să-l trăim dacă nu eram la Asia Express. “, a afirmat Raluka.

 

După ce Gina Pistol a oprit jocul, cele trei echipe s-au grăbit în a găsit cazare cât mai repede, ținând cont și de faptul că localnicii la care alegeau să înnopteze reprezentau un pion important în îndeplinirea ultimei misiuni. Fiecare cuplu a avut de învățat două jocuri tradițional thailandeze, utilizând bile și elastice, având la dispoziție un singur indiciu: că rapiditatea și corectitudinea execuției i-ar fi putut ajuta în ultimul test al etapei. Oboseala și epuizarea fizică s-au resimțit pe finalul zilei, iar vedetele au cedat presiunii unui joc ce devine din ce în ce mai greu: ,,Nu mai am efectiv forță, de dimineață de când ne trezim, în jurul orei 5, noi nu nu stăm deloc. M-am săturat să dorm cu păduchi, purici și țânțari.”, afirma Daniela.

 

Ultima misiune a etapei a provocat vedetele să se întreacă într-un joc al tehnicii, iar proba elasticelor s-a dovedit a fi cu adevărat frustrantă pentru Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, ce au rămas pe ultimul loc după ce echipele fetelor i-au învins în acest mic test. De aceea, cuplul băieților a ajuns ultimul la punctul de control și a fost în pericol de eliminare, însă Dragonul Verde i-a salvat și le-a mai dat o șansă de a demonstra că pot rezista celui mai dur reality show. În seara aceasta, de la ora 20:00 pe Antena 1, urmează o altă ediție intensă ,,Asia Express”, în care vedetele se vor confrunta cu adevărate probe de karaoke, sau lupte corp la corp, toate acestea într-un test contracronometru ce i-ar putea aduce cât mai aproape de premiul final de 30.000 Euro.

 

Sursa:Kantar Media

Copyright:ARMADATA S.R.L.

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urile 18-49 Urban, All urban si National

Perioada 26 martie 2018

 

×
Subiecte în articol: Asia Express