x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Aventura ,,Asia Express” se complică: Dragonul Roșu va trimite doar trei echipe în Thailanda

Aventura ,,Asia Express” se complică: Dragonul Roșu va trimite doar trei echipe în Thailanda

20 Mar 2018   •   15:11
Aventura ,,Asia Express” se complică:  Dragonul Roșu va trimite doar trei echipe în Thailanda
Sursa foto: DIANA OROS

Ultima etapă din Cambodgia, care va începe de la ora 20:00 pe Antena 1, va fi un test sub presiune pentru cele patru echipe rămase în cursa ,,Asia Express”. Jocul va începe diferit, iar cutia neagră care stabilește soarta concurenților va dezvălui încă din primul moment un Dragon Roșu, ceea ce înseamnă că doar trei echipe vor obține ,,pașaportul de trecere către Thailanda: ,,Nu vreau să îmi imaginez ce urmează! Să înceapă lupta pentru Thailanda!”, mărturisește Ana Baniciu.

În mod evident, acest indiciu va înteți competiția și va da naștere unei lupte crâncene, căci fiecare concurent își dorește să ajungă cât mai aproape de finală și de premiul de 30.000 Euro: ,,Eu vreau să joc finala! Pentru că n-am rămas degeaba să mă mănânce țânțarii și să dorm prin buruieni!”, afirmă Liviu Vârciu. La fel de motivată este și Vica Blochina, care își dorește să ajungă în Thailanda alături de prietena și coechipiera sa: ,,Eu vreau să vadă Cruduța Thailanda! Nu se poate să plece din Asia fără să o vadă.”.

Drumul Dragonului ajunge în seara aceasta la una dintre emblemele lumii antice, ruinele legendarului Angkor Wat: ,,Am ajuns într-un loc mistic, cu o energie extraordinară. E spectaculos, incredibil!. Locul în care se va desfășura o parte din joc este cel mai cunoscut oraș antic, cel mai important, dar și cel mai mare complex monumental religios. Construcția impresionantă, ce găzduiește foarte multe temple și zecile de alei ce leagă întreaga așezare vor complica jocul, pentru că aventura ,,Asia Express va lua forma unui adevărat labirint. Primele trei echipe care ajung la punctul de control, ce va putea fi găsit doar prin intermediul unui indiciu ascuns pe o bancnotă, se vor califica la Proba Amuletei. Pentru recompensă, vedetele sunt nevoite să reconstruiască un puzzle contracronometru, dar imaginea asemănătoare a pieselor îi va bulversa: ,,Dacă nu nimerești ultima piesă, este clar că ai greșit și ești nevoit să o iei de la început.”, afirmă concurenții tensionați.

Tot în seara aceasta, o altă misiune va pune la încercare dexteritatea și rapiditatea vedetelor, care vor avea de sculptat emblema ,,Asia Express”. În aparență simplă, proba le va da mari bătăi de cap echipelor, pentru că localnicii care păstrează următorul indiciu își doresc să vadă o sculptură finisată perfect. Azi, de la ora 20:00, telespectatorii Antena 1 vor putea urmări ultima etapă din Cambodgia, urmând ca jocul să continue de săptămâna viitoare în Thailanda, ultima țară din maratonul de 5000 de kilometri. Doar trei echipe se vor califica mai departe, iar numele acestora va fi dezvăluit diseară, într-o nouă ediție a celui mai dur reality show- ,,Asia Express”.

×
Subiecte în articol: Asia Express