x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Bogdan, în fața imaginilor cu Hannelore, în pat cu Andi, pe ”Insula Iubirii”: ”Nu vreau să mă pronunț”

Bogdan, în fața imaginilor cu Hannelore, în pat cu Andi, pe ”Insula Iubirii”: ”Nu vreau să mă pronunț”

20 Oct 2018   •   18:12
Bogdan, în fața imaginilor cu Hannelore, în pat cu Andi, pe ”Insula Iubirii”:  ”Nu vreau să mă pronunț”

După ce săptămâna trecută băieții i-au cerut socoteală lui Bogdan pe motiv că acesta ar ignora adevăruri dureroase din imaginile primite cu Hannelore, mâine, într-o nouă ediție Insula Iubirii, de la ora 20.00, la Antena 1, acesta primește noi vești despre viitoarea lui mireasă.

O noapte ploioasă la Minitel a fost cadrul romantic în care fetele s-au retras în casă alături de ispite. Încet-încet, cuplurile s-au retras sub pături și nu s-a abținut de la mângăieri sau săruturi furate. Iar imaginile i-au lăsat fără cuvinte pe partenerii lor, în timp ce Bogdan a mai făcut o încercare de a se apăra. ”Nu vreau să mă pronunț”, a spus logodnicul lui Hannelore, devastat de vestea că ceea ce ei văd are loc în același timp pe insula fetelor, iar noaptea era abia la început.

Ce vor spune ceilalți băieți și cum se va încheia noaptea la Minitel, telespectatorii pot afla mâine, de la ora 20.00, la Antena 1, într-o nouă ediție ”Insula Iubirii”.

×
Subiecte în articol: Insula iubirii