x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Cenuşăreasa, după 65 de ani

Cenuşăreasa, după 65 de ani

23 Mar 2015   •   16:16
Cenuşăreasa, după 65 de ani

La 65 de ani distanţă de la premiera animaţiei excepţionale realizate de Studiourile Walt Disney, “Cenuşăreasa” readuce în atenţia publicului din întreaga lume basmul îndrăgit de generaţii întregi, într-un adevărat regal cinematografic live-action, un spectacol vizual uimitor regizat de britanicul Kenneth Branagh.

Filmul “Cenuşăreasa / Cinderella”, care a avut premiera în urmă cu o săptămână, poartă incofundabila marcă Disney, fiind combinaţia armonioasă între o poveste nemuritoare, o distribuţie de cinci stele (din care le amintim pe Cate Blanchett şi Helena Bonham Carter, dar şi pe mai tinerii actori Lily James şi Richard Madden), o echipă creativă de Oscar (precum designerul de costume Sandy Powell şi designerul de producţie Dante Ferretti), efecte speciale ireproşabile şi o coloană sonoră de poveste.

Într-o lume în care predomină filmele de acţiune şi blockbusterele, o poveste precum cea a Cenuşăresei, reinterpretată după reţeta bine-cunoscută a Disney, iese în evidenţă tocmai prin spiritul cald, blând şi plin de umor al filmului. Punctul incontestabil de atracţie rămâne, însă, momentul vrăjit al transformării şi apariţia la palat a Cenuşăresei, purtând frumoasa rochie de bal şi condurii de cleştar care îi vor schimba destinul.

Pentru Lily James (tânăra actriţă care joacă rolul principal), şansa de a juca unul dintre cele mai sărbătorite şi iubite personaje a fost un vis împlinit. “Mi-a plăcut mult că Ken (regizorul) a vrut să păstreze filmul magic şi luminos, asemeni unui basm. Şi pe lângă faptul că personajul Cenuşăreasa este atât de special, de blând şi de unic, am avut ocazia extraordinară de a crea o întreabă viaţă dincolo de poveste, îmbogăţind-o şi dând fiecărui personaj propria poveste”, explică Lily.

×