x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Chefi la cuțite. Marea surpriză a sezonului vine, luni, de la chef Scărlătescu!

Chefi la cuțite. Marea surpriză a sezonului vine, luni, de la chef Scărlătescu!

31 Oct 2016   •   16:00
Chefi la cuțite. Marea surpriză a sezonului vine, luni, de la chef Scărlătescu!
Sursa foto: DIANA OROS

„Atât de disperat să fii?”, îi va striga Florin Dumitrescu lui Cătălin Scărlătescu luni seară la „Chefi la cuțite”. Liderul echipei negre ia o decizie în proba de luni care îi va uimi pe toți cei din platou, de la colegii lui de jurizare, la concurenți și echipa de producție.

„Apelează la ultima lui soluție”, e de părere chef Dumitrescu, făcând referire la faptul că până acum echipa neagră condusă de colegul său nu a reușit să câștige nicio confruntare din concurs.

Aflat într-o dilemă, chef Scărlătescu se gândește cum poate face să câștige lupta și să îi învingă la numărul de farfurii votate pe ceilalți doi jurați, numai că decizia pe care o ia cu privire la preparatul pe care îl va găti echipa neagră stârnește rumoare. Despre ce este vorba, telespectatorii Antena 1 află lunea aceasta, de la 20.30, la „Chefi la cuțite”.

Tot atunci, probele la care sunt supuse cele trei echipe aduc răsturnări de situație, mai ales că chefii ajung la mâna copiilor. Adolescenți de 12, 13 și 16 ani vin în platoul emisiunii de la Antena 1 pentru a juriza preparatele echipelor. Iar tema dată este mâncare pe gustul copiilor, care să îi binedispună.

De ce ajunge Florin Dumitrescu să rămână mut de uimire în platou și de ce voturile aduc surprize la care nimeni nu visa rămâne de văzut luni la „Chefi la cuțite”.

×