x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Concurenții din ”Ultimul Trib” pun la cale o răzbunare: ”Sunt înrăit, o să îi scot unul câte unul!”

Concurenții din ”Ultimul Trib” pun la cale o răzbunare: ”Sunt înrăit, o să îi scot unul câte unul!”

16 Oct 2018   •   14:26
Concurenții din ”Ultimul Trib” pun la cale o răzbunare:  ”Sunt înrăit, o să îi scot unul câte unul!”

Pe insula pustie din Madagascar se pune la cale un plan de răzbunare după ce săptămâna trecută, în ”Ultimul Trib”, la Antena 1, Cameleonii și Lemurii și-au unit forțele pentru a-i scoate din vila de lux pe Crocodili.

După sosirea în Madagascar, Crocodilii și-au impus supremația și au reușit două săptămâni la rând să câștige proba de Teritoriu, așa că s-au bucurat de viața ușoară de la vila de lux. Dorința de a-i scoate din confort și de a-i destabiliza pe sportivi i-a determinat pe Cameleoni și Lemuri să își unească forțele în ultima ediție a emisiunii ”Ultimul Trib”, iar planul lor a dat roade spre supărarea Crocodililor. ”M-am supărat foarte tare pentru că cele două echipe s-au aliat împotriva noastră, doar așa au putut să ne bată. Am fost foarte traumatizată când am mers la Alex și mi-a spus că de cinci minute nu își mai simte picioarele”, a spus atunci Roxana Chiperi.

Ajunși pe insula pustie, aceștia au fost nevoiți să se mulțumească, așa cum au făcut-o și alții înainte a lor, cu un trai modest, cu mese formate mai mult din orez și nucă de cocos și cu nopțile petrecute sub cerul liber. Noile condiții i-au făcut însă să se gândească la un plan de răzbunare. ”Nu sunt obosit, sunt foarte înrăit! Îi distrugem pentru ce s-a întâmplat! O să îi scot eu din concurs, unul câte unul”, a spus supărat Alex Filip, căpitanul echipei roșii.

Cum se vor descurca cele trei echipe în noile teritorii și cine va reuși să își păstreze componența actuala, telespectatorii pot afla joi și vineri, de la ora 20.00, la Antena 1, într-o nouă ediție Ultimul Trib

×
Subiecte în articol: Ultimul Trib